Dosar 14843/55/2013 din 01.10.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14843/55/2013
Data dosar:
01.10.2013
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.11.2013 la ora 08:30

    Complet: P01-2011
  • Condamnare

    În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea prevederilor art. 3201 alineat 7 Cod Procedură Penală, condamnă la 8 luni închisoare pe inculpatul P********* P*******, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte 0,80 g/l alcool pur în sânge. Pe durata şi în condiţiile prev de art. 71 cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. În baza art. 81, 82 şi 71 alineat 5) Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi accesorii pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal. Dispune virarea sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiţiei în contul BA ARAD. În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 19 noiembrie 2013.

    Hotarare 2942/2013 din 19.11.2013
  • Sedinta din data de 05.11.2013 la ora 08:30

    Complet: P01-2011
  • Amână cauza

    Eroare, termen de judecată la data de 19.11.2013.

    Incheiere de sedinta din 05.11.2013
  • Sedinta din data de 15.10.2013 la ora 08:30

    Complet: P01-2011
  • Amână cauza

    T. 19 noiembrie 2013 pentru indplinire procedura de citare cu inculpatul prin afişare la Consiliul Local Arad.

    Incheiere de sedinta din 15.10.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD