C****** C*********
InculpatCondamnă pe inculpatul CC, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev şi ped. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, la pedeapsa de 8 luni închisoare; - părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului, implicat într-un accident de circulaţie, dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni, prev. şi ped. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare. Aplică dispoziţiile art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal. În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi accesorii pe o durată de 3 ani şi 4 luni, atrăgând atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal care reglementează revocarea acestui beneficiu în cazul săvârşirii, cu intenţie, a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 160 lei reprezintă contravaloarea buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1777, 1778 din 19.11.2012, iar suma de 200 lei onorariu avocat oficiu şi se vor avansa Spitalului Judeţean Botoşani, respectiv Baroului de Avocaţi Botoşani (ptr. av. Chiorescu Oana deleg. nr. 1696/2013) din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 08 noiembrie 2013.
Hotarare 2653/2013 din 08.11.2013Amână pronunţarea la data de 08 noiembrie 2013, ora 14:00. Pronunţată în şedinţa publică din 01 noiembrie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2013Văzând lipsa inculpatului, instanţa dispune repetarea procedurii de citare cu acesta, citarea martorilor din lucrări Ignătescu Ciprian Gabriel, Şchiopu Neculai şi Basarabi Marian, sens în care,
Incheiere de sedinta din 30.09.2013