O**** V*****
InculpatSent. pen. nr. 351/17.10.2013.Condamnă pe inculpatul O.V.pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule prev. şi ped. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 modif. cu aplicarea art. 320 ind. 1 al. 7 C. pr. pen. şi art. 37 lit. „a” C. pen. la 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art. 83 C. pen. dispune revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 (opt) luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 141 pronunţată în data de 10.05.2011 în dos. nr. 718/336/2011 al Judecătoriei Vişeu de Sus, inculpatul urmând să execute cumulat pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare cu executare în regim de detenţie cu toate consecinţele prev. de art. 71 al. 2 şi art. 64 al. 1 lit. „a” teza a II-a şi „b” C. pen. În temeiul art. 191 al. 1 C. pr. pen. obligă pe inculpat să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.
Hotarare 351/2013 din 17.10.2013Amână cauza la 17.10.2013 pentru a da posibilitate apărătorului inculpatului să pregătească apărarea.
Incheiere de sedinta din 03.10.2013