N***** L**** M*******
ReclamantS****** I****
PârâtAdmite cererea.
Hotarare 3714/2014 din 11.09.2014Aplicarea prevederilor art. 385 Cod procedură civilă faţă de lipsa pârâtei de la acest termen de judecată în vederea administrării probei cu interogatoriul acesteia. Încuviinţează părţilor proba cu înscrisurile depuse la dosar. Acordă termen în şedinţă publică pentru dezbaterea fondului. Citarea părţilor cu menţiunea de a redacta note privind susţinerile lor pe care le vor depune la dosar cu cel puţin cinci zile înainte de termenul stabilit, concluzii pe care le vor putea susţine şi oral în faţa instanţei de judecată. Acordă termen pentru dezbaterea fondului la data de 11.09.2014. Pronunţată în şedinţa publică din 19.06.2014.
Incheiere de sedinta din 19.06.2014Administrarea probei cu interogatoriul pârâtei. Citarea pârâtei cu menţiunea de a se prezenta la următorul termen de judecată personal la interogatoriu, sub sancţiunea aplicării prevederilor art. 358 Cod procedură civilă în caz de neprezentare. Amână judecarea cauzei pentru administrarea probei cu interogatoriul pârâtei. Acordă termen în cunoştinţă reclamantei. Amână judecarea cauzei la data de 19.06.2014. Pronunţată în şedinţa publică din 08.05.2014.
Incheiere de sedinta din 08.05.2014