Dosar 14913/63/2013 din 31.10.2013

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14913/63/2013
Data dosar:
31.10.2013
Instanta:
Tribunalul Dolj
Departament:
Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.03.2014 la ora 08:30

    Complet: CM1
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta de Sindicatul Învăţământului Spiru Haret Dolj ,pentru membrul de sindicat , în contradictoriu cu pârâta Liceul de Artă ,, Marin Sorescu". Obligă pârâta unitatea de învăţământ să plătească reclamanţilor membrii de sindicat, echivalentul în lei a sumei de 100 Euro reprezentând ajutorul financiar pentru achiziţionarea de cărţi sau programe educaţionale pe suport electronic necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice în învăţământul preuniversitar, prevăzut de Legea nr.315/2006, aferent anului 2010, actualizat în funcţie de indicele de inflaţie până la data plăţii efective. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţa publică de la. 13.03.2014.

    Hotarare 1362/2014 din 13.03.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD