B******* C******
ContestatorM********* T** M****
IntimatAdmite în parte contestaţia la executare formulată şi precizată. Anulează somaţia nr. 102562/06.11.2013 şi executarea silită însăşi începută de intimat în dosarul de executare în care s-a emis somaţia anulată.
Hotarare 4687/2014 din 06.11.2014Amână pronunţarea la data de 06.11.2014.
Incheiere de sedinta din 23.10.2014- anulează ca netimbrat capătul de cerere privind suspendarea executării silite; - comunicarea prezentei încheieri către contestatoare, cu menţiunea că are posibilitatea de a formula apel în termen de 5 zile de la comunicare; - reluarea procedurii de citare cu contestatoarea, cu menţiunea ca, până la următorul termen de judecată, să facă dovada rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 2829/11.06.2014, pronunţată în dosarul nr. 15035/320/2013 al Judecătoriei Tîrgu Mureş; - reluarea procedurii de citare cu intimatul, cu menţiunea ca, până la următorul termen de judecată, să precizeze stadiul executării silite din dosarul de executare în care a fost emisă somaţia nr. 102562/06.11.2013. Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la comunicare în ceea ce priveşte anularea ca netimbrat a petitului privind suspendarea executării silite. Acordă termen de judecată la data de 23 octombrie 2014. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iulie 2014.
Incheiere de sedinta din 10.07.2014- rectificarea calităţii procesuale a numitei B******* C****** în sistemul informatizat ECRIS şi consemnarea corectă a calităţii procesuale a acesteia ca fiind aceea de contestatoare; - admite excepţia netimbrării petitului privind suspendarea executării silite, invocată din oficiu; - amână judecarea cauzei; - reluarea procedurii de citare cu contestatoarea, cu menţiunea ca, până la termenul de judecată care se va acorda, să depună la dosar dovada stadiului dosarului nr. 15035/320/2013, iar în situaţia în care dosarul menţionat a fost soluţionat, să depună la dosar dovada soluţionării definitive a acestuia; - reluarea procedurii de citare cu intimatul. Amână judecarea cauzei la data de 10 iulie 2014. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2014.
Incheiere de sedinta din 15.05.2014