I***** G*****
PetentP******* M*********** C******** -******** P****** L*****
IntimatAdmite în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect plângerea contravenţională formulată împotriva procesului-verbal seria DPLCSAC nr. C00476/12.04.2013 de petentul I***** G***** în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANŢA- DIRECŢIA POLIŢIA LOCALĂ. Modifică în parte procesul-verbal contestat şi înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 1000 lei aplicată pentru contravenţia prevăzută de art. 1 lit. b din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi recomandă acestuia să respecte dispoziţiile legale. Respinge cererea intimatului de rambursare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.01.2014.
Hotarare 415/2014 din 17.01.2014În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea în cauză la data de 17.01.2014, când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform alin. 2 al art. 396 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2014Pentru administrarea probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 05.12.2013Pentru a se emite adresă în sensul celor dispuse de instanţa de judecată şi pentru administrarea probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 10.10.2013