H******* V*****
Intimat Parte vătămatăD******* I***
Intimat Parte civilăC****** F*****
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul C****** F***** împotriva sentinţei penale nr. 1019/07.11.2013 a Judecătoriei Darabani, pronunţată în dosarul nr. 1498/217/2013. Casează în parte sentinţa penală recurată şi în rejudecare: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C****** F***** prin sentinţa penală recurată şi repune în individualitatea lor pedepsele componente. Condamnă pe inculpatul C****** F***** la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g, i Cod penal, cu aplic. art. 74 al. 2 lit. c şi art. 76 al. 1 lit. c Cod penal, parte vătămată fiind Hapliuc Vasile. În baza art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 al. 1 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. În baza art. 71 al. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală, achită pe inculpatul C****** F***** pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g, i Cod penal, parte vătămată fiind D******* I***. În baza art. 346 al. 3 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, acţiunea civilă a cauzei, exercitată de partea civilă D******* I***. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din recurs avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.01.2014.
Hotarare 53/2014 din 23.01.2014Amână pronunţarea la data de 23.01.2014. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.01.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2014