M****** E****
InculpatI. În temeiul art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 cu aplic art 320 ind 1 Cpp art 74 lit a Cp şi art 76 lit e Cp condamnă pe inculpatul M****** E****, fiul lui Neculai şi Eugenia ns la 15.01.1962 în mun Bacău, cu domiciliul în mun Bacău, str Traian Vuia nr 5 jud Bacău la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 luni. În temeiul art.81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art.82 C.p. stabileşte termenul de încercare pe o durată de 2 ani şi 4 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra prev.art.83 C.p. În temeiul art.71 al.1,2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II şi b C.p. În temeiul art.71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II şi b C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.189 C.p.p. dispune plata din fondurile MJ a sumei de 200 lei pentru avocat Petrea Mihaela. În temeiul art.191 al. C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare . Pronunţată în şedinţa publică, azi 07.02.2013.
Hotarare 184/2013 din 07.02.2013