L**** N* I**** N******
InculpatÎn temeiul art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul LAZEA IONUŢ NICUŞOR,pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336, alin. 1 Cod penal, după schimbarea încadrării juridice din art. 87, alin. 1 din OUG 195/2002, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 81 Cod penal din 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare, iar în baza art. 82 Cod penal din 1969 stabileşte un termen de încercare de 3 ani şi 2 luni ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal din 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 19 mai 2014.
Hotarare 1335/2014 din 19.05.2014Amână pronunţarea la data de 19.05.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2014Lipsă procedură cu inculpat
Incheiere de sedinta din 28.04.2014Îndreaptă eroarea materială
Incheiere indreptare eroare materiala din 02.04.2014În baza art. 346, alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei şi dispune începerea judecăţii cauzei.
Incheiere camera preliminara din 01.04.2014în temeiul art. 6 al.2 din Legea 255/2013 se trimite cauza în cameră preliminară
Incheiere de sedinta din 24.02.2014