B******* G*******
PetentRespinge, ca nefondată, cererea petentului de ataşare a dosarului de penitenciar. Respinge cererea formulată de condamnatul B******* G*******, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani, ca neîntemeiată, pentru neîndeplinirea condiţiei privitoare la fracţiunea prevăzută de art. 60 şi urm. C.pen. Stabileşte termen pentru reiterarea cererii la data împlinirii fracţiunii prevăzute de art. 60 şi urm. C.pen. În temeiul art. 192 alin. 2 C.proc.pen. obligă petentul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 150 lei. Suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Palade Monica, deleg. nr. 697/2013, se va avansa B.A. Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petent. Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 octombrie 2013.
Hotarare 2227/2013 din 04.10.2013Va acorda termen de judecată pentru când va dispune, a se reveni cu adresă către Penitenciarul Botoşani pentru ca petentul B******* G******* să fie luat în discuţia Comisiei de liberări în următoarea şedinţă a comisiei, în baza art. 60 Cod penal şi nu în baza art. 59 ind. 1 Cod penal aşa cum acesta a mai fost deja discutat, urmând a fi înaintat la dosar procesual verbal cu concluziile comisiei. Se va reveni cu procedura de citare a petentului în penitenciarul Botoşani.
Incheiere de sedinta din 26.09.2013Va acorda termen de judecată pentru când va dispune, a se emite adresă către Penitenciarul Botoşani pentru ca petentul B******* G******* să fie luat în discuţia Comisiei de liberări în următoarea şedinţă a comisiei, în baza art. 60 Cod penal şi nu în baza art. 59 ind. 1 Cod penal aşa cum acesta a mai fost deja discutat, urmând a fi înaintat la dosar procesual verbal cu concluziile comisiei. Se va reveni cu procedura de citare a petentului în penitenciarul Botoşani.
Incheiere de sedinta din 10.09.2013Va acorda termen de judecată pentru când va dispune, a se reveni cu procedura de citare a petentului în penitenciarul Botoşani, şi pentru rămânea definitivă a celor două sentinţe penale care se află în calea de atac a recursului urmând a fi soluţionate de către Tribunalul Botoşani.
Incheiere de sedinta din 19.07.2013