R*** A**** E****
InculpatH***** C******* M****
Parte vătămatăIn temeiul art.396 alin.1,2 Cpp si art 210 c.p. raportata la art. 208 alin.1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. şi art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul R*** A**** E**** la pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de FURT LA PLÂNGERE PREALABILĂ. În temeiul art.81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art.82 C.p. stabileşte termenul de încercare pe o durată de 3 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra prev.art.83 C.p. În temeiul art.71 al.1,2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II şi b C.p. În temeiul art.71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II şi b C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.25 C.p.p., art.397 C.p.p. obligă inculpatul să plătească părţii civile H***** C******* M**** suma de 8000 lei cu titlu de despăgubiri. În temeiul art.274 al 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 03.12.2014.
Hotarare 2518/2014 din 03.12.2014Amână pronunţarea la data de 03.12.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2014PENTRU APLICAREA PROCEDURII SIMPLIFICATE T 20.11.2014
Incheiere de sedinta din 18.09.2014PENTRU A SE PREZENTA INCULPATUL T 18.09.2014
Incheiere de sedinta din 19.06.2014În temeiul art 346 alin 2 Cpp constată că instanţa a fost legal sesizată cu rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău nr 3788/P/2011 privind pe inculpatul R*** A**** E**** cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt în formă continuată, faptă pedepsită de art. 210 C.p. rap. la art. 208 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal (trei acte materiale), că probele au fost legal administrate şi că actele de urmărire penală au fost legal efectuate . Dispune începerea judecăţii. Stabileşte termenul de judecată pentru data de 19.06.2014. Se vor cita părţile. Se va înştiinţa apărătorul. Pronunţată azi, 16.05.2014 .
Incheiere camera preliminara din 16.05.2014TRIMITE CAUZA LA JUDECATORUL DE CAMERA PRELIMINARA
Incheiere de sedinta din 20.03.2014FATA DE CEREREA APARATORULUI T 20.03.2014
Incheiere de sedinta din 23.01.2014Amână cauza la data de 23.01.2014, începând cu ora 9:00, c23 faţă de lipsa inculpatei şi pentru a se emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.
Incheiere de sedinta din 21.11.2013