H**** I****
PetentÎn baza art. 598, 599 Cod procedură penală, admite contestaţia la executare, formulată de condamnatul H**** I**** aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Arad. În temeiul art. 136 din Legea nr. 302/2004 admite cererea înaintată de petentul - condamnat H**** I**** în prezent deţinut în Penitenciarul Arad, privind recunoaşterea sentinţei penale nr. 298 din 28 aprilie 2010 a Tribunalului Vicenza, pronunţată în dosarul nr. 09/006776RGGIP, nr.09/007105RGNR definitivă la data de 21.06.2010 prin care petentul H**** I**** a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 697/20.12.2010 a Judecătoriei Petroşani, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 291/10.03.2011 a Curţii de Apel Alba Iulia în pedepsele componente de: - 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 indice 1 lit. c Cod penal - 7 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. 2 Cod penal - 7 ani închisoarea pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. 2 Cod penal În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele de mai sus astfel cum au fost repuse în individualitatea lor cu pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 298 din 28 aprilie 2010 a Tribunalului Vicenza, pronunţată în dosarul nr. 09/006776RGGIP, nr.09/007105RGNR definitivă la data de 21.06.2010, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de: - 7 (şapte) ani închisoare Constată că petentul a fost arestat preventiv în perioada 02.11.2009– 22.09.2010 pe teritoriul statului italian în cauza cu nr. de mai sus. În baza art. 73 Cod penal dispune deducerea din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată în cauză a arestării preventive din data de 02.11.2009– 22.09.2010, precum şi perioada executată din data de 13.07.2012 la zi. Anulează mandatul de executare nr. 856/17.05.2011 emis de Judecătoria Petroşani în dosarul nr. 4955/278/2009 şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei sentinţe. În baza art. 275 al 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie in 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 07 noiembrie 2014.
Hotarare 2573/2014 din 07.11.2014Amână pronunţarea pentru data de 07.11.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2014Stabileşte termen de pronunţare la data de 06.11.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2014T: 30.10.2014, se revine cu adresă către autorităţile din Italia.
Incheiere de sedinta din 02.10.2014T: 02.10.2014, se revine cu adresă către autorităţile din Italia, pentru a preciza perioada executată pe teritoriul Italiei.
Incheiere de sedinta din 11.09.2014T: 11.09.2014 - complet de judecată P02 - pentru respectarea principiului continuităţii potrivit prevederilor art.354 Cod procedură penală
Incheiere de sedinta din 12.08.2014T:12.08.2014, pentru traducerea inscrisurilor depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 22.07.2014T. 22 iulie 2014, pentru repetarea adresei către Tribunalul Vicenza, Italia.
Incheiere de sedinta din 19.06.2014T. 19 iunie 2014, pentru repetarea adresei către Tribunalul Vicenza, Italia.
Incheiere de sedinta din 22.05.2014T. 22.05.2014, se revine cu adresa către autorităţile din Italia.
Incheiere de sedinta din 17.04.2014T. 17.04.2014, se revine cu adresa către autorităţile din Italia.
Incheiere de sedinta din 27.03.2014T. 27.03.2014, pentru repetarea adresei către autorităţile din Italia.
Incheiere de sedinta din 13.03.2014T. 13.03.2014, pentru repetarea procedurii de citare cu petentul; în vederea primirii răspunsului de către autorităţile din Italia.
Incheiere de sedinta din 13.02.2014T. 13.02.2014, pentru repetarea adresei către autorităţile din Italia.
Incheiere de sedinta din 16.01.2014T: 16.01.2014, pentru repetarea adresei către autorităţile din Italia.
Incheiere de sedinta din 12.12.2013T. 12.12.2013, în vederea emiterii unei cereri de asistenţă judiciară internaţională către Tribunalul Vicenzo Italia, pentru comunicarea perioadei executate de petent pe teritoriul statului străin.
Incheiere de sedinta din 14.11.2013T. 14.11.2013, pentru înaintarea de relaţii de către Penitenciarul Arad.
Incheiere de sedinta din 24.10.2013