V**** T* F******
InculpatD****** A********
Parte vătămatăÎn temeiul art. 522 ind. 1 Cpp admite cererea de rejudecare a cauzei, formulată de către inculpatul VF. În temeiul art. 406 alin. 1 Cpp anulează Sp nr. 2401/17.11.2011 pronunţată de Judecătoria piteşti în dosarul nr. 8977/280/2011, numai cu privire la inculpatul VF referitor la latura penală a cauzei. Cpndamnă pe inculpatul VF la pedeapsa de: - 3 ani închisoare pentru săv. infr. prev. de art. 208 alin. 4, 209 alin. 1 lit. a, e, g Cp în cond. art. 37 lit. a Cp şi art. 320 ind. 1 alint. 7 Cpp. În temeiul art. 61 Cp revocă beneficiul liberării condiţionate privind restul de pedeapsă de 438 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sp nr. 568/26.02.2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti, rest de pedeapsă pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă. Dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni, în total pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, în cond. art. 57 Cp. În temeiul art. 71 Cp interzice inculpatului dr. prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cp pe perioada termenului de încercare.Deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, perioada executată de către inculpat, începând cu data de 27.04.2012 la zi. Anulează formele de executare întocmite de către Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Piteşti privind pe inculpatul VF şi referitor la latura penală a cauzei, în baza Sp nr. 2401/17.11.2011 (mandatul de executare nr. 2801/06.12.2011, mandatul european de executare nr. 2801/05.01.2012, fişa de cazier judiciar, etc)şi dispune emiterea unor noi forme de executare în baza prezentei sentinţe. În temeiul art. 191 Cpp obligă pe inculpat la 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, dintre care 100 onorariu avocat oficiu (av. Buzatu Anca) avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 3318/2013 din 17.06.2013Amână pronunţarea în cauză la data de 17.06.2013. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iunie 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.06.2013În baza art. 291 al. 8 Cpp se reia procedura de citare cu inculpatul cu dispoziţie de transfer de la PNT Drobeta Turnu Severin la PNT Colibaşi şi se revine cu citarea părţii vătămate, potrivit art. 291 Cpp. Amână judecarea cauzei la 10.06.2013. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Mai 2013
Incheiere de sedinta din 13.05.2013În baza art. 522 ind. 1 Cpp, admite cererea formulată de contestator privind rejudecarea fondului ce face obiectul dosarului 8977/280/2011 şi se citează contestatorul în calitate de inculpat, iar numitul Dascălu Alexandru în calitate de parte vătămată. Se emite adresă către PNT Colibaşi, pentru a înainta copie de pe mandatul de executare al inculpatului şi pentru a comunica relaţii privind data încarcerării, respectiv data la care a fost predat efectiv autorităţilor judiciare române de către autorităţile judiciare spaniole în vederea executării mandatului european nr. 2801/05.01.2012, emis de Judecătoria Piteşti. Se emite adresă către IPJ Argeş pentru reactualizarea fişei de cazier judiciar a inculpatului. Amână judecarea cauzei la 13.05.2013. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Aprilie 2013
Incheiere de sedinta din 01.04.2013Se ataşează la dosarul cauzei dosarul de fond nr. 8977/280/2013 al Judecătoriei Piteşti. În baza art. 291 al. 8 Cpp, se citează petentul la PNT Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 01.04.2013. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Februarie 2013
Incheiere de sedinta din 25.02.2013