Dosar 15244/281/2012 din 12.04.2013

alte cereri


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15244/281/2012
Data dosar:
12.04.2013
Instanta:
Tribunalul Prahova
Departament:
Sectia a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal
Obiect:
alte cereri
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.01.2014 la ora 9:00

    Complet: 2RECURS-AP
  • Modifică sentinţa

    Admite excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurenta petentă în ce priveşte modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul aplicării sancţiunii contravenţionale prevăzute la art. 16 din Legea nr. 193/2000 şi în consecinţă, respinge recursul, ca inadmisibil raportat la această chestiune. Admite ambele recursuri, recursul petentei excelusiv cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale deduse judecăţii. Modifică în parte sentinţa recurată. Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 6.3, art. 6.4, art. 6.5, art. 9.1 şi art. 10 din contractul de credit nr. 272308/10.10.2008. Obligă pârâta la eliminarea din contractul sus arătat a acestor clauze. Înlătură obligaţia fixată în sarcina pârâtei de a restitui sumele încasate cu titlu de penalităţi. Menţine în rest sentinţa. Irevocabilă.

    Hotarare 87/2014 din 15.01.2014
  • Sedinta din data de 08.01.2014 la ora 9:00

    Complet: 2RECURS
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 15.01.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2014
  • Sedinta din data de 05.12.2013 la ora 9:00

    Complet: 2RECURS
  • Amână cauza

    AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 08 IANUARIE 2014 PENTRU COMUNICAREA MOTIVELOR DE RECURS

    Incheiere de sedinta din 05.12.2013
  • Sedinta din data de 31.10.2013 la ora 9:00

    Complet: 2RECURS
  • Amână cauza

    pentru comunicarea motivelor de recurs intervenientei

    Incheiere de sedinta din 31.10.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD