B*** V***** P*******
Recurent inculpatA****** N******** D* A*********** F****** P*** D******* G******* A F********* P****** B****
Intimat parte civilăÎn baza art. 379 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, ADMITE apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, împotriva sentinţei penale nr.83 din 25.04.2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o desfiinţează în sensul că : În baza articolului 13 din Legea nr.241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a inculpatului B*** V***** P******* dispune comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare în registrul Comerţului. În baza articolului 379 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală respinge ca nefundat apelul declarat de partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru Statul Român. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Obligă pe apelant să plătească în favoarea Baroului de Avocaţi Bihor suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu Inăşel Alin, delegaţia nr.2438/20.05.2013, care va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare şi comunicare cu inculpatul arestat şi partea civilă.
Hotarare 94/2013 din 05.09.2013Faţă de cererea de amânare legal formulată de către inculpatul intimat B*** V***** P******* în vederea pregătirii apărării şi angajării unui apărător, cauza fiind la primul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 13.06.2013