S* V**** S**
DebitorS* V**** S*** P*** A************ J******* D*** I***** I****
DebitorO** D***
IntimatJ********** C******
IntimatP******* C*****
CreditorAdmite cererea formulată de administratorul judiciar DIŞA INSOLV IPURL desemnat să administreze procedura insolvenţei debitorului S* V**** S**. În temeiul art.132 alin. 1 din Legea nr.85/2006; Dispune închiderea procedurii reorganizării debitorului SC VARDO SRL, ca urmare a realizării planului, confirmat prin sentinţa nr. 752 din 18.06.2015. În temeiul art.136 din lege, Descarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură. În temeiul art. 137 din lege, Constată descărcat debitorul de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi votarea prevăzută în plan. În temeiul art.135 din lege, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitoarei, creditorilor, administratorului social, DGFP Dolj, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru efectuarea din oficiu a menţiuni, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se vadepune la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.09.2018.
Hotarare 485/2018 din 11.09.2018Acordă termen la data de 11.09.2018-pentru când se vor cita creditorii cu menţiunea că s-a solicitat închiderea procedurii în baza art. 132 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Incheiere de sedinta din 03.07.2018Acordă termen la data de 03.07.2018 pentru depunerea următorului raport trimestrial
Incheiere de sedinta din 08.05.2018Acordă termen la data de 08.05.2018 pentru depunerea Raportului Trimestrial asupra situa?iei financiare a debitoarei.
Incheiere de sedinta din 30.01.2018Acordă termen la data de 30.01.2018 pentru depunerea următorului Raport Trimestrial.
Incheiere de sedinta din 31.10.2017Acordă termen la data de 31.10.2017 pentru depunerea următorului Raport Trimestrial.
Incheiere de sedinta din 27.06.2017Acordă termen la data de 27.06.2017 pentru depunerea următorului raport trimestrial.
Incheiere de sedinta din 21.03.2017Acordă termen la data de 21.03.2017 pentru depunerea următorului Raport Trimestrial.
Incheiere de sedinta din 06.12.2016Acordă termen la data de 06.12.2016 pentru depunerea următorului Raport Trimestrial.
Incheiere de sedinta din 27.09.2016Dispune preschimbarea termenului de judecată din data de 22.09.2016 la data de 27.09.2016
Incheiere de sedinta din 30.06.2016Acordă termen la data de 22.09.2016 pentru depunerea următorului raport trimestrial.
Incheiere de sedinta din 12.05.2016Acordă termen la data de 12.05.2016 pentru depunerea următorului raport trimestrial.
Incheiere de sedinta din 04.02.2016Acordă termen la data de 04.02.2016 pentru depunerea următorului raport trimestrial.
Incheiere de sedinta din 29.10.2015În temeiul art. 101 din Legea nr.85/2006, Confirmă planul de reorganizare a debitorului S* V**** S**, plan propus de debitor, şi dispune reorganizarea activităţii debitorului în mod corespunzător, pe o perioadă de trei ani. Dispune ca supravegherea activităţii debitorului, exercitată de reprezentanţii săi legali, să se facă de administratorul judiciar desemnat. În temeiul art.106 din Legea nr.85/2006, Obligă debitorul şi administratorul judiciar să prezinte rapoarte trimestriale asupra situaţiei financiare a debitorului. Acordă termen la data de 29.10.2015 pentru depunerea raportului asupra situaţiei financiare a debitorului . Dispune efectuarea din oficiu a menţiunilor în Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.06.2015 .
Hotarare 752/2015 din 18.06.2015Acordă termen la data de 18.06.2015 pentru când se vor cita creditorii cu menţiunea că se va supune confirmrii Planul de Reorganizare.
Incheiere de sedinta din 21.05.2015Acordă termen la data de 21.05.2015 pentru a da posibilitatea debitoarei să depună Plan de Reorganizare.
Incheiere de sedinta din 02.04.2015Acordă termen la data de 02.04.2015 având în vedere că nu s-au soluţionat irevocabil contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor.
Incheiere de sedinta din 22.01.2015Acordă termen la data de 22.01.2014 având în vedere că nu au fost soluţionate contestaţiile la tabelul preliminar.
Incheiere de sedinta din 23.10.2014Acordă termen la data de 23.10.2014 având în vedere că nu s-au soluţionat contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor.
Incheiere de sedinta din 05.05.2014Acordă termen la data de 05.05.2014 pentru soluţionarea fondulu şi la data de 17.03.2014 pentru soluţionarea contestaţiilor la tabelul preliminar al creanţelor.
Incheiere de sedinta din 10.02.2014Acordă termen la data de 10.02.2014 pentru întocmirea tabelului definitiv al creanţelor.
Incheiere de sedinta din 27.01.2014Acordă termen la data de 27.01.2014 pentru depunerea tabelului preliminar al creanţelor.
Incheiere de sedinta din 09.12.2013Admite cererea formulată de debitorul SC VARDO SRL . În temeiul art. 32 alin.1 din Legea nr.85/2006, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului SC VARDO SRL Ia act de intenţia debitorului de a se reorganiza. În temeiul art.34 din lege, Desemnează administrator judiciar provizoriu Cabinetul individual de insolvenţă Dişa Gheorghiţa, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege, cu o retribuţie provizorie de 1000 lei. În temeiul art.61 din lege, Dispune notificarea deschiderii procedurii către debitoare, creditori, ORC de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea efectuării din oficiu a cuvenitelor menţiuni, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul de depunere a opoziţiilor la sentinţa de deschidere în termen de 10 zile de la publicarea notificării şi de soluţionare a opoziţiilor la data de 09.12.2014 . Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 23.12.2013 . Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 27.12.2014. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 10.02.2014 Fixează termen la data de 09.12.2013 pentru depunerea raportului prev.de art. 20 alin.1, lit.a si art.54 şi la data de 23.12.2013 pentru depunerea raportului prev.de art. 20 alin.1, lit.b şi art.59. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către lichidator judiciar şi publicarea într-un ziar de largă circulaţie. În temeiul art.3 pct.26 din Legea nr.85/2006 Dispune convocarea adunării generale a asociaţilor de către administratorul judiciar, în termen de 10 de zile de la deschiderea procedurii, pentru desemnarea administratorului special. In temeiul art.4 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a obligaţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Dispune comunicarea sentinţei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului şi tuturor băncilor unde acesta are deschise conturi. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.11.2013
Incheiere finala dezinvestire din 18.11.2013