G*** C*********
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul G*** C********* împotriva sentinţei penale nr. 2156/30.09.2013 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 15359/193/2013. Casează în parte sentinţa penală recurată şi în rejudecare: Condamnă pe inculpatul G*** C********* pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 al. 2 şi art. 76 al. 1 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 4 luni închisoare. În baza art. 83 alin. 1 Cod penal adiţionează pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 3110/10.11.2009 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă la data de 23.11.2009 la pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 11 luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din recurs avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru inculpat în sumă de 50 lei, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 31.01.2014.
Hotarare 91/2014 din 31.01.2014Amână pronunţarea la data de 31.01.2014. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27.01.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2014