S******* J******* D* U****** T*****
ReclamantR*** M****
PârâtRespinge cererea ca rămasă fără obiect.
Hotarare 312/2013 din 18.04.2013Instanţa apreciază necesar a se emite adresă către I.P.J. Tulcea pentru a ne comunica dacă a fost înregistrat vreun dosar penal urmare a unei agresiuni produsă în perioada 01.01.2010-12.02.2010 a cărui victimă a fost pârâta, iar în caz afirmativ, soluţia dispusă în cauză. De asemenea, eventual, să ne comunice dacă în cauză a fost începută urmărirea penală, dacă s-a pus în mişcare acţiunea penală şi dacă S******* J******* D* U****** T***** s-a constituit parte civilă în procesul penal. Instanţa apreciază necesar a se emite adresă către grefierul şef în vederea identificării adresei de domiciliu a pârâtei la acest moment, cu menţiunea de a se preciza dacă aceasta figurează ca fiind decedată.
Incheiere de sedinta din 04.04.2013