Z**** N******* -** a*
RecurentZ**** C******* -** a*
RecurentZ**** G******* -** a*
RecurentC****** D* A***** Z**** N******* - L* A*
RecurentM***** F*********
IntimatCAMERĂ DE CONSILIU ÎNCHEIERE 14.03.2014 Admite sesizarea. Dispune, din oficiu, îndreptarea omisiunii strecurate în practicaua deciziei civile nr. 626 din 05.11.2013, pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr.15425/212/2012, în sensul că aceasta va cuprinde şi următoarele alineate: după apelarea cauzei dar înainte de finele şedinţei de judecată se prezintă apelanta pârâtă Zafiu Nicoleta personal care solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată. Vă rugăm să constataţi că sunt îndeplinite condiţiile art.34 din Legea nr.7/1996, am depus motivele la 1 august, astfel vă rog să constataţi că instanţa în mod greşit a considerat că nu există un titlu în baza căruia să se facă înregistrarea dreptului nostru de proprietate însă reamintim că am avut titlul de proprietate, în cazul procesului în care s-a obţinut titlul de proprietate nu a fost formulată şi acţiune în rectificarea cărţii funciare. Ulterior fostul deţinător al drepturilor respectiv creditorul a formulat acţiune de notare a dreptului său de proprietate, de intabulare a dreptului său de proprietate în cartea funciară deşi dreptul de proprietate era intabulat conform ultimei sentinţe definitive şi irevocabile, a venit debitorul fostul proprietar şi şi-a reintabulat o sentinţă anterioară care fusese desfiinţată însă la data formulării cererii de intabulare a prezentat situaţia altfel a făcut nişte planuri de amplasament necorespunzătoare titlului de proprietate, instanţa i-a admis cererea asemenea unei căii de atac deşi anterior intabularea dreptului nostru de proprietate dispusă prin sentinţă fusese atacată cu recurs, fusese atacată cu revizuire şi toate căile prevăzute de lege .Instanţa a desfiinţat efectiv hotărârea titlului nostru de proprietate în cadrul unei sentinţe printr-o cale de atac neprevăzută de lege astfel nici o lege şi hotărâre judecătorească nu au desfiinţat sentinţa civilă 4575 din 15.05.2006 a Judecătoriei Constanţa irevocabilă şi nici sentinţa civilă 1142 din 22 ianuarie 2008 a Judecătoriei Constanţa irevocabilă. Astfel cum instanţa de fond precizează că acţiunea în rectificare poate fi admisă prin excepţie atunci când se întemeiază pe alte temeiuri juridice decât nevalabilitatea sau ineficacitatea actului juridic vă rugăm să constataţi că intabularea unei sentinţe care fusese desfiinţată intabulare care mai fusese anterior efectuată de două ori poate fi rectificată în temeiul art.34 din Legea nr.7/1996 respectuos vă rog să-mi acordaţi un termen pentru depunerea concluziilor scrise” Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2014.
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.03.2014DECIDE Respinge apelul , ca nefondat. Definiivă. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică azi, 05.11.2013
Hotarare 626/2013 din 05.11.2013