V***** I** D****
Recurent InculpatM****** M***** S****
Intimat Parte civilăÎn temeiul art. 385/15 alin. 2 lit. d C. pr. pen, admite recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TÂRGU- MUREŞ şi de recurentul-inculpat V.I.D. împotriva sentinţei penale nr. 798/20.07.2012 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş. Casează parţial sentinţa atacată şi rejudecând cauza: În baza art. 345 alin. 1, 2 C. pr. pen, condamnă pe inculpatul V.I.D.(cu d. p.) la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 239 alin. 1, 2, 5 C. pen, cu aplic. art. 3201 alin. 7 C. pr. pen. În baza art. 83 alin. 1 C. pen, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 28/16.08.2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, pe care o adaugă pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1,2 ani (un an şi două luni) închisoare. În baza art. 88 C. pen, deduce din pedeapsa rezultantă durata reţinerii şi arestării preventive din 25.10.2010 până la 14.12.2010. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa atacată care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 23 mai 2013.
Hotarare 319/2013 din 23.05.2013Având nevoie de timp pentru a delibera va amâna pronunţarea asupra cauzei la data de 23 mai 2013, orele 13,00, sala 52.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.05.2013- admiterea cererii de amânare formulată de inculpat şi dispune acordarea unui termen de judecată pentru a da posibilitate inculpatului să-şi angajeze un avocat şi să-şi pregătească apărarea; Amână judecarea cauzei la 08 mai 2013, orele 08,30, sala 52.
Incheiere de sedinta din 03.04.2013- admiterea cererii de amânare formulată de inculpat şi dispune acordarea unui termen de judecată pentru a da posibilitate inculpatului să-şi angajeze un avocat şi să-şi pregătească apărarea; -Amână judecarea cauzei la 03 aprilie 2013, orele 08,30, sala 52.
Incheiere de sedinta din 20.02.2013