C***** B******* I****
InculpatC***** B******* I****
InculpatS**** S****
Parte civilăR***** E****
Parte civilăP**** M****
Parte civilăÎn temeiul art. art. 208 alin.l, art.209 alin.l, lit. e şi i C.p., cu aplic. art. 41 alin.2 C.p., cu aplicarea art. 3201 alin.7 C.p.p., condamnă pe inculpatul C***** B******* I****, cu antecedente penale, la: - 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (cinci acte materiale) comisă în perioada 17.04.2013 – 19.06.2013 Pe durata prevăzută de art.71 C.p., interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit.b C.p., ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. art. 208 alin.1 C.p, cu aplicarea art. 3201 alin.7 din C.p.p.. condamnă pe acelaşi inculpat la: - 1 an şi 4 luni închisoare pentru, infracţiunea de furt comisă la data de 08.07.2013. Pe durata prevăzută de art.71 C.p., interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit.b C.p., ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a , i C.p., cu aplicarea art. 3201 alin.7 din C.p.p., condamnă pe acelaşi inculpat la: - 2 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea de furt calificat comisă la data de 10.07.2013. Pe durata prevăzută de art.71 C.p., interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit.b C.p., ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. e C.p., cu aplicarea art. 3201 alin.7 din C.p.p., condamnă acelaşi inculpat la: - 2 ani închisoare pentru infrac?iunea de furt calificat comisă la data de 07.11.2013. Pe durata prevăzută de art.71 C.p., interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit.b C.p., ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele stabilite mai sus, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, şi anume 2 ani şi 6 luni închisoare. Pe durata prevăzută de art.71 C.p., interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit.b C.p., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 861 C.pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de compus din cuantumul pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În baza art. 863 C.pen. pe durata termenului de încercare obligă pe inculpatul C***** B******* I**** să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : - să se prezinte o dată pe lună la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş la datele stabilite de acesta; - Să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; - Să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş schimbarea locului de muncă; - Să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 359 C.p.p. pune în vedere inculpatului prevederile art. 864 C.p. rap. la art. 83 C.p. în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate precum şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere are drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 71 alin. 5 C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă si executarea pedepselor accesorii sus menţionate. În temeiul art. 88 din Codul penal dispune deducerea din pedeapsa închisorii pronunţate a duratei reţinerii din data de 12.11.2013 şi durata arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 13.11.2013 – la zi – 10.01.2014. În temeiul art. 350 alin. 3 lit. b) din C.p.p. dispune revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului C***** B******* I****, măsură pusă în executare prin Mandatul de arestare preventivă nr. 11/13.11.2013 şi punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat sau deţinut în altă cauză. În baza art. 14 C.p.p. şi art. 346 C.p.p., rap. la art. 1349 si 1357 C.civ., obligă pe inculpatul C***** B******* I**** să plătească cu titlul de despăgubiri – daune materiale părţii civile S**** S**** – suma de 450 lei, părţii civile R***** E**** – suma de 800 lei şi părţii civile P**** M**** - suma de 500 lei. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul C***** B******* I**** la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2014.
Hotarare 2/2014 din 10.01.2014preschimbă termen de judecată la data de 10.01.2014
Incheiere de sedinta din 07.01.2014admite cererea de abţinere
Incheiere abtinere din 30.12.2013În baza art.300 ind.1 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C***** B******* I****. Menţine arestarea preventivă inculpatului, C.B.I., cu antecedente penale, pe numele căruia a fost emis mandatul de arestare preventiva nr. 11/13.11.2013, în prezent aflat în arestul I.P.J. Timiş. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare . Pronunţată azi, 10.12.2013, ora 12.00, în şedinţă publică.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 10.12.2013