B**** I***
InculpatÎn temeiul art. 386 Cod procedură penală admite cerea de schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 în infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, respectiv din infracţiunea prevăzută de art. 291 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 323 Cod penal. În baza art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 Cod procedură penală, condamnă inculpatul B**** I***, cetatean român, la pedeapsa de: - 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere auto pentru nicio categorie de autovehicule. În baza art. 323 Cod Penal, cu aplicarea 375 Cod procedură penală condamnă acelaşi inculpat la: - 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals În baza art. 26 Cod penal 1969 raportat la art. 288 Cod Penal 1969, cu aplicarea 375 Cod procedură penală condamnă acelaşi inculpat la: - 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată În baza art. 33 lit. a) Cod penal 1969 raportat la art. 34 Cod penal 1969 contopeşte pedepsele de 9 luni închisoare şi de 3 luni închisoare, aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 luni închisoare. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 Cod penal inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81, 82 Cod Penal 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 9 luni. În baza art. 71 Cod penal 1969 suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal 1969, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. În baza art. 25 Cod procedură penală dispune desfiinţarea permisului de conducere cu seria A00242550R, emis pe numele inculpatului, contrafăcut (fals total) pe care inculpatul l-a folosit la săvârşirea faptelor. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27 martie 2014.
Hotarare 1042/2014 din 27.03.2014Amână pronunţarea pentru data de 27.03.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2014Dispune începerea judecăţii şi stabileşte termen de judecată la data de 20.03.2014.
Incheiere camera preliminara 7 din 05.03.2014Trimite dosarul la judecătorul de cameră preliminară, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. 2 din cuprinsul Legii nr. 255/2013, privind punerea în aplicare a noului Cod de procedură penală.
Incheiere de sedinta din 06.02.2014T. 06.02.2014, acordat inculpatului pentru a-i da posibilitatea de a depune la dosar o declaraţie autentică, prin care îşi manifestă poziţia procesuală.
Incheiere de sedinta din 19.12.2013T: 19.12.2013, pentru ca inculpatul să-şi precizeze poziţia procesuală faţă de dispoziţiile art. 320 ind. 1 Cpp.
Incheiere de sedinta din 21.11.2013T. 21.11.2013, acordat apărătorului inculpatului pentru pregătirea apărării.
Incheiere de sedinta din 31.10.2013