G******* L**** M*****
InculpatT**** E****
Parte vătămatăP*** G*******
Parte vătămatăÎn baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal şi art. 320 indice 1 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul Gheorghe Liviu-Marian, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 192 alin. 1, 2 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal şi art. 320 indice 1 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul Gheorghe Liviu-Marian la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani inchisoare, sporită până la 2 ani şi 3 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 3 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 lit. a)- b) din Codul penal. În baza art. 350 din Codul de procedură penală menţine starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 din Codul penal deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive cu începere de la 29.07.2013 până la zi. În baza art. 118 alin. 1 lit. d) din Codul penal dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 250 lei şi a următoarelor bunuri: un ceas marca H&B, conform dovezii din 06.08.2013; două boxe New Rich Shine, conform dovezii din 06.08.2013, telefon mobil marca Nokia, IMEI 354603/05/221544/2, un ghiul ştanţat 925, o brăţară din material galben, un ceas marca Quartz, conform dovezii din 29.07.2013. Constată prejudiciul parţial acoperit. Ia act că partea vătămată T**** E**** nu s-a constituit parte civilă. Admite acţiunea civilă exercitată de partea vătămată – parte civilă P*** G*******. În baza art. 14 si art. 346 din Codul de procedură penală obligă pe inculpatul Gheorghe Liviu-Marian să plătească părţii vătămate – parte civilă P*** G******* suma de 7.450 lei reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale. În baza art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul Gheorghe Liviu-Marian la plata sumei de 1.200 lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Buzău conform delegaţiilor pentru asistenţă juridică obligatorie nr. 82/30.07.2013, nr. 84/13.08.2013, nr. 97/12.09.2013.
Hotarare 94/2013 din 18.09.2013Întrucât şedinţa de judecată s-a terminat la orele 16,oo instanţa dispune amânarea pronunţării hotărârii.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.09.2013Amână pronunţarea la data de 17.09.2013 pentru deliberare.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2013Faţă de lipsă apărăare inculpat, instanţa urmează a dispune amânarea judecăţii cauzei.
Incheiere de sedinta din 02.09.2013În baza art.3001 al.3 C.pr.pen. constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului GHEORGHE LIVIU - MARIAN, fiul lui Costel şi Marioara, născut la data de 17.10.1993 în municipiul Buzău, judeţul Buzău, domiciliat în com.CA Rosetti, sat Lunca, judeţul Buzău, CNP *********0178, impun în continuare privarea sa de libertate şi în consecinţă menţine starea de arest a acestuia. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.08.2013.
Incheiere de sedinta din 13.08.2013