B**** A****
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul Babos Aurel împotriva decizie penale nr.403/A/9.11.2010 a Tribunalului Braşov, pe care o casează în ceea ce priveşte nereţinerea art. 320/1 Cpp şi durata termenului de încercare, desfiinţând în aceste limite şi sentinţa penală nr.379/3.03.2010 a Judecătoriei Braşov. Rejudecând în aceste limite, descontopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată; - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 republicată. Reduce pedeapsa de la 1 an şi 6 luni închisoare la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 320/1 Cpp; Reduce pedeapsa de la 2 ani închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 320/1 Cpp. În baza art. 33 lit. a Cp, art. 34 lit. b Cp aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare. Menţine modalitatea de executare a pedepsei şi reduce termenul de încercare de la 4 ani la 3 ani şi 4 luni. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 50 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului de Avocaţi Braşov şi se include în cheltuielile judiciare. Cheltuielile judiciare, în cuantum de 150 lei rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 21.11.2013. DECIZIA PENALĂ NR. 956/R/21.11.2013
Hotarare 956/2013 din 21.11.2013Amână pronunţarea la 21.11.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.11.2013Amână pronunţarea cauzei la 15.11.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2013