C***** S***** B*****
CondamnatÎn temeiul art. 455 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. raportat la art. 453 alin.1 lit.c C.pr.pen., respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnatul CŞB, privind pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de Judecătoria Găeşti prin sentinţa penală nr. 52/ 08.03.2012 , MEPÎ nr. 72 din 14.06.2012, ca neîntemeiată. În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă condamnatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.10.2013.
Hotarare 2555/2013 din 02.10.2013Revenirea cu adresă către Primăria oraşului Gura Foii, pentru a efectua ancheta socială la domiciliul familiei condamnatului din localitatea Gura Foii, nr. 269, judeţ Dâmboviţa, prin care să se constate condiţiile de viaţă atât din punct de vedere material cât şi moral, starea de sănătate a mamei petentului condamnat şi să se comunice dacă, raportat la aceste condiţii, se impune întreruperea executării pedepsei, cu precizarea ca in cazul necomunicării anchetei sociale pana la următorul termen de judecată, in temeiul art. 198 C.pr.pen., se va aplica amenda judiciară persoanei însărcinate cu efectuarea acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 02.10.2013, C4P, sala 278, pentru când se revine cu citarea petentului condamnat din Penitenciarul Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din 04.09.2013.
Incheiere de sedinta din 04.09.2013Emiterea cu adrese către Primăria comunei Gura Foii, prin care se va solicita să procedeze la efectuarea unei anchete sociale la domiciliul condamnatului din Gura Foii, sat Gura Foii, nr. 269, judeţ Dâmboviţa, la numitul Ştefan Grigore, prin care să se constate condiţiile de viaţă atât din punct de vedere material cât şi moral, starea de sănătate a membrilor familiei petentului condamnat şi să se comunice dacă, raportat la aceste condiţii, se apreciază că, se impune întreruperea executării pedepsei. Amână judecarea cauzei la data de 04.09.2013, C4P, sala 278, pentru când se citează condamnatul din Penitenciarul Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din 23.07.2013.
Incheiere de sedinta din 23.07.2013