A************ J******** A F********* P****** C***
CreditorS* T**** T**** I***** E***** S**
DebitorI** C***
CreditorD**** C***
CreditorB** S*
CreditorAprobă raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar S I SPRL, conform prev. art. 129 din Legea nr. 85/2006, ce a fost publicat în BPI nr. 9415/27.05.2021. Admite cererea de închidere a procedurii formulată de către lichidatorul judiciar S I SPRL,. Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitoarei T T I E SRL, Dispune radierea debitoarei T T I E SRL din Registrul Comerţului. Descarcă lichidatorul judiciar şi toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi. Dispune notificarea prezentei hotărâri Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj Napoca, respectiv Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru efectuarea menţiunii de radiere şi de închidere a procedurii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea realizată prin publicare în BPI. Cererea şi motivele de apel se vor depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.09.2021.
Hotarare 1575/2021 din 08.09.2021Acordă termen de judecată la data de 8 septembrie 2021, sala 249, ora 8:30, termen până la care, se citează creditorii, prin BPI, cu menţiunea că termenul este fixat pentru dezbaterea raportului final, urmând ca eventualele obiecţiuni să fie formulate cu cel puţin 5 zile înainte de data convocării
Incheiere de sedinta din 02.06.2021Acordă termen de judecată la data de 2 iunie 2021, sala 249, ora 8:30, pentru întocmirea raportului final.
Incheiere de sedinta din 07.04.2021Acordă termen de judecată la data de 7 aprilie 2021, sala 249, ora 8:30, pentru continuarea procedurii insolvenţei.
Incheiere de sedinta din 13.01.2021Acordă termen de judecată la data de 13 ianuarie 2021, sala 249, ora 8:30, pentru legala îndeplinire a procedurii de citare şi pentru continuarea procedurii insolvenţei,
Incheiere de sedinta din 09.09.2020Dispune preschimbarea termenului acordat în data de 25 martie 2020 pentru data de 9 septembrie 2020, sala 249, ora 8.30, pentru când se citează părţile.
Incheierefinalacameraconsiliu din 18.03.2020În vederea rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 1174/20189 pronunţată de către Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 1580/1285/2013/a1, stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 25 martie 2020, ora 8.30, sala 249
Incheiere de sedinta din 04.12.2019În vederea distribuirii sumelor încasate din vânzarea imobilului şi soluţionării cererii de antrenare a răspunderii materiale, ce face obiectul dosarului nr. 1580/1285/2013/a1 al Tribunalului Specializat Cluj, stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 4 decembrie 2019, ora 8.30, sala 249
Incheiere de sedinta din 19.06.2019În vederea valorificării proprietăţii imobiliare existente în patrimoniul debitoarei, stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 19 iunie 2019, ora 8.30, sala 249, pentru când lichidatorul judiciar va efectua demersurile ce se impun în acest stadiu al procedurii şi va întocmi şi publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă raportul de activitate.
Incheiere de sedinta din 16.01.2019În vederea valorificării proprietăţii imobiliare existente în patrimoniul debitoarei, stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 16 ianuarie 2019, ora 8.30, sala 249, pentru când lichidatorul judiciar va efectua demersurile ce se impun în acest stadiu al procedurii şi va întocmi şi publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă raportul de activitate.
Incheiere de sedinta din 26.09.2018În vederea valorificării proprietăţii imobiliare existente în patrimoniul debitoarei, stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 26 septembrie 2018, ora 8.30, sala 249, pentru când lichidatorul judiciar va efectua demersurile ce se impun în acest stadiu al procedurii şi va întocmi şi publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă raportul de activitate.
Incheiere de sedinta din 25.04.2018În vederea valorificării proprietăţii imobiliare existente în patrimoniul debitoarei, stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 25 aprilie 2018, ora 8.30, sala 249, pentru când lichidatorul judiciar va efectua demersurile ce se impun în acest stadiu al procedurii şi va întocmi şi publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă raportul de activitate.
Incheiere de sedinta din 31.01.2018În vederea valorificării proprietăţii imobiliare existente în patrimoniul debitoarei, stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 31 ianuarie 2018, ora 8.30, sala 249, pentru când lichidatorul judiciar va efectua demersurile ce se impun în acest stadiu al procedurii şi va întocmi şi publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă raportul de activitate.
Incheiere de sedinta din 27.09.2017În vederea valorificării proprietăţii imobiliare existente în patrimoniul debitoarei, stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 27 septembrie 2017, ora 8.30, sala 249, pentru când lichidatorul judiciar va efectua demersurile ce se impun în acest stadiu al procedurii şi va întocmi şi publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă raportul de activitate.
Incheiere de sedinta din 12.04.2017În vederea valorificării proprietăţii imobiliare existente în patrimoniul debitoarei, stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 12 aprilie 2017, ora 8.30, sala 249,
Incheiere de sedinta din 07.12.2016În vederea valorificării proprietăţii imobiliare existente în patrimoniul debitoarei, stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 7 decembrie 2016, ora 8.30, sala 249, pentru când lichidatorul judiciar va efectua demersurile ce se impun în acest stadiu al procedurii şi va întocmi şi publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă raportul de activitate.
Incheiere de sedinta din 01.06.2016În vederea valorificării proprietăţii imobiliare existente în patrimoniul debitoarei, stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 1 iunie 2016, ora 8.30, sala 249, pentru când lichidatorul judiciar va efectua demersurile ce se impun în acest stadiu al procedurii şi va întocmi şi publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă raportul de activitate.
Incheiere de sedinta din 20.04.2016În vederea valorificării proprietăţii imobiliare existente în patrimoniul debitoarei, stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 20 aprilie 2016, ora 8.30, sala 249, pentru când lichidatorul judiciar va efectua demersurile ce se impun în acest stadiu al procedurii şi va întocmi şi publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă raportul de activitate.
Incheiere de sedinta din 24.02.2016În vederea valorificării proprietăţii imobiliare existente în patrimoniul debitoarei, stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 24 februarie 2016, ora 8.30, sala 249,
Incheiere de sedinta din 28.10.2015În vederea valorificării proprietăţii imobiliare existente în patrimoniul debitoarei, stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 28 octombrie 2015, ora 8.30, sala 249,
Incheiere de sedinta din 03.06.2015În vederea valorificării proprietăţii imobiliare existente în patrimoniul debitoarei, stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 3 iunie 2015, ora 8.30, sala 249
Incheiere de sedinta din 11.03.2015În vederea valorificării proprietăţii imobiliare existente în patrimoniul debitoarei,stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 11 martie 2015, ora 8.30, sala 249,
Incheiere de sedinta din 15.12.2014Admite cererea. Dispune intrarea debitoarei în procedura simplificata a falimentului. Termen: 15.12.2014
Hotarare 2123/2014 din 01.09.2014Admite cererea. Deschide procedura generala a insolvenţei Termen 1 septembrie 2014.
Hotarare 982/2014 din 31.03.2014