G******* E****** G******
PetentC****** V***** M*****
Inculpat ApelantS* F** K* S** G*********
Parte civilăS* B**** L*** S** S*** M***
Parte civilăS* D** F****** S** B*******
Parte civilăÎn baza art. 278 alin.1 şi alin.3 Noul Cod procedură penală dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 55 din 22.03.2016 pronunţată în dosarul nr. 1592/89/2011* de Tribunalul Vaslui.
Incheiere indreptare eroare materiala din 24.03.2016Condamnă pe inculpatul C****** V***** M*****, la următoarele pedepse : • 3(trei) ani şi 8(opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, săvârşită în formă continuată, prev. de art.215 al.1,2,3,4,5 Cod penal, cu aplic.art. 41al.2 Cod penal, cu aplic.art.74al.1 lit.a Cpenal raportat la art. 76 al.1lit.a Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Noul Cod penal. În temeiul prevederilor art. 215 al.5 Cod penal raportat la art. 65 alin. 2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Noul Cod penal, aplică inculpatului C****** V***** M***** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2(doi) ani , potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) Cod penal, după executarea pedepsei principale. • 3(trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7al.1 din Legea nr.39/2003, cu aplic.art.74al.1 lit.a Cpenal raportat la art. 76 al.1lit.b Cod penal. În temeiul prevederilor art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 65 alin. 2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Noul Cod penal aplică inculpatului C****** V***** M***** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2(doi) ani , potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) Cod penal, după executarea pedepsei principale. În temeiul prevederilor art. 33 lit. a Cod penal raportat la art.34 lit. b si coroborat cu art. 35 al.3 Cod penal, art. 5 Noul Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului C****** V***** M*****, respectiv pedeapsa de 3(trei) ani şi 8(opt) luni închisoare si 2 (doi)ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) cu pedeapsa de 3(trei) ani închisoare si 2 (doi)ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat)în pedeapsa cea mai grea, inculpatul C****** V***** M***** urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3(trei) ani şi 8(opt) luni închisoare şi 2 (doi)ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei. Admite acţiunile civile formulate de către părţile civile SC VERTIGO SOLUTIONS SRL BUCUREŞTI, SC ”Ke-Ba Aluminiu” SRL Iaşi, prin lichidator judiciar EXPRESSS LICHIDATOR IPURL IAŞI şi SC”FrigoFrance”SRL în contradictoriu cu inculpatul C****** V***** M*****. Admite, în parte, acţiunile civile formulate de către părţile civile SC”Mannori Company”SRL, SC”Tiravis”SRL în contradictoriu cu inculpatul C****** V***** M*****. În baza art. 19,25, 397 Noul Cod de procedură penală, art. 1164, 1165, 1350, 1357, 1381, 1385, 1386 Noul Cod civil, obligă pe inculpatul C****** V***** M***** la plata către partea civilă SC VERTIGO SOLUTIONS SRL BUCUREŞTI a sumei de 51.915,83 lei, cu titlu de daune materiale, plus dobânda legală calculată până la data plăţii efective. În baza art. 19,25, 397 Noul Cod de procedură penală, art. 1164, 1165, 1350, 1357, 1381, 1385, 1386 Noul Cod civil, obligă pe inculpatul C****** V***** M***** la plata către partea civilă SC ”Ke-Ba Aluminiu” SRL Iaşi, prin lichidator judiciar EXPRESSS LICHIDATOR IPURL IAŞI a sumei de 140.852, 22 lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 19,25, 397 Noul Cod de procedură penală, art. 1164, 1165, 1350, 1357, 1381, 1385, 1386 Noul Cod civil, obligă pe inculpatul C****** V***** M***** la plata către partea civilă SC”Mannori Company”SRL a sumei de 12.097,36 lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 19,25, 397 Noul Cod de procedură penală, art. 1164, 1165, 1350, 1357, 1381, 1385, 1386 Noul Cod civil, obligă pe inculpatul C****** V***** M***** la plata către partea civilă SC”Tiravis”SRL a sumei de 61.772,9 lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 19,25, 397 Noul Cod de procedură penală, art. 1164, 1165, 1350, 1357, 1381, 1385, 1386 Noul Cod civil, obligă pe inculpatul C****** V***** M***** la plata către partea civilă SC” SC”FrigoFrance” SRL Bucureşti a sumei de 70.633, 64 lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 4, 5 şi 9 din Legea nr. 76/2008, dispune, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpatul C****** V***** M***** în vederea introducerii profilurilor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. În baza art. 275 alin. 2 Noul Cod procedură penală şi art. 398 Noul Cod procedură penală, obligă inculpatul C****** V***** M***** la plata către stat a sumei de 4 420 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 1500 lei cheltuieli judiciare avansate în timpul urmăririi penale, 1800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat la cercetarea judecătorească după rejudecare, 400 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată, avocat Grigoraş Emanuel, 520 lei onorariu avocat din oficiu la cameră preliminară şi cercetare judecătorească pentru avocat Dobârceanu Constantin la Tribunalul Vaslui, 200 lei onorariu avocat din oficiu Polcovnicu Lorena, în judecare după casare, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Respinge cererea apărătorului desemnat din oficiu, avocat Grigoraş Emanuel pentru inculpatul C****** V***** M***** privind majorarea cuantumului onorariului peste limita stabilită prin protocolul încheiat între UNBR şi Ministerul Justiţie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2016.
Hotarare 55/2016 din 22.03.2016Amână pronunţarea pentru termenul din data de 22.03.2016.
Incheiere de sedinta din 16.03.2016Acordă termen pentru administrarea probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 17.02.2016Acordă termen pentru administrarea probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 20.01.2016Acordă termen pentru administrarea probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 09.12.2015Acordă termen pentru repetarea procedurii de citare cu părţile civile şi administrarea probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 24.11.2015În baza art. 345 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 6/D/P/2008 al Direcţia De Investigare A Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vaslui şi legalitatea administrării probelor, precum şi a actelor efectuate de organele de urmărire penală în cauză. Dispune începerea judecăţii fondului cauzei privind pe inculpatul C****** V***** M*****, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 6/D/P/2008 al Direcţia De Investigare A Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vaslui. Acordă termen la data de 24 Noiembrie 2015, ora 10.00, complet P 3 CPF, pentru când se vor cita inculpatul Covalea Vasile Marian, cu mandat de aducere, părţile civile şi martorii Curbet Marcel, Cojanu Laurenţiu, Mocanu George, Kazim Kara Kaya, Tuncer Abdul Baki, Pătrunsu Ioan Valentin, Radu Eduard Noris, Radu Dumitru, Potârniche Manole, Vlăsceanu Andreea, Borda Adrian Romulus. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu, astăzi, 11 noiembrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 11.11.2015Trimite cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 1592/89/2011*, privind pe inculpatul C****** V***** M***** la judecătorul de cameră preliminară pentru a proceda potrivit dispoziţiilor art. 342-348 din Codul de procedură penală. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 16.09.2015Acordă termen în vederea emiterii unei adrese către persoana de contact şi încunoştiinţare inculpat.
Incheiere de sedinta din 24.06.2015pentru când se va lua legătura cu persoana de contact
Incheiere de sedinta din 01.04.2015pentru când vor fi traduse relaţiile comunicate de către Ecuador
Incheiere de sedinta din 03.03.2015amână cauza pentru când se va întocmi cerere de asistenţă judiciară internaţională privind citarea inculpatului la locul de detenţie din Ecuador, în vederea discutării cererii DIICOT-ului cu privire la propunerea măsurii arestării preventive a acestuia.
Incheiere de sedinta din 29.10.2014acorda termen pentru na se emite adresa catre Biroul Interpol în vederea localizarii inculpatului in vederea indepliniri conditiilor de extradare potrivit adresei comunicate de Ministerul Justitiei la dosarul cauzei. - se va cere si cazierul judiciar al condamnatului.
Incheiere de sedinta din 03.09.2014Cauză amânată petru a se emite adresă către M.J în vederea deschiderii procedurii de extrădare a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 09.07.2014acordă termen , pentru a se cere extrădarea condamnatului se vor face demersuri.
Incheiere de sedinta din 25.06.2014amana cauza pentru a se cita inculaptul
Incheiere de sedinta din 18.12.2013La complet PF 3 ca urmare a admiterii cererii de abţinere formulată de d-ra jud. Balan Laura M.
Admite cererea de abţinere. Dispune repartizarea aleatorie a cauzei
Incheiere abtinere din 20.08.2013