P******** J******** V*****
ReclamantC***** G****** P*** P*****
PârâtC***** N****** B******* P*** P*****
PârâtO****** D* C******* Ş* P********** I********* V*****
PârâtAdmite cererea principală. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta Comuna Galicea. Stabileşte limita hotarului administrativ ce separă cele două unităţi administrativ-teritoriale pârâte, Comuna Galicea şi Comuna Nicolae Bălcescu, pe amplasamentul indicat în varianta 1 în raportul de expertiză întocmit de expert Nechifor Gabriel Petru (filele 199-208 dosar), pe care îl omologhează, ca fiind linia colorată cu culoare verde în anexele 1, 2 şi 3 la raportul de expertiză, ce porneşte din punctul „trei hotare”, care delimitează comunele Budeşti, Galicea şi N.Bălcescu, notat cu „1” (reprezentat fizic pe teren de confluenţa pârâului Ruzii cu pârâul Mustăţii), continuă spre sud până la fostul amplasament al izlazului Dealul Viilor (în prezent plantaţie forestieră), notat cu „2”, urmează spre vest şi sud limita plantaţiei forestiere, prin punctul 3, până în punctul 4, identificat pe teren ca fiind capătul unui fost drum de exploatare şi limita de nord a izlazului Dealul Viilor; din punctul 4 limita administrativă urmează traseul spre vest prin punctele 5-6, coboară spre sud prin punctele 7-8-9, fiind reprezentată de limita izlazului Dealul Viilor cu fondul forestier; din punctul 9 limita administrativă coboară spre sud, prin punctul 12, până la punctul 13, fiind reprezentată de limita nordică a fondului forestier între punctele 9 şi 12 şi prin fondul forestier până în punctul 13, de unde urcă până în punctul 14, ce delimitează fondul forestier de izlazul Dealul Sirului; din punctul 14 limita administrativă urmează traseul spre vest, sud şi parţial est, prin punctul 15, până în punctul 16, fiind delimitat de limita fondului forestier ce desparte izlazul Dealul Sirului; din punctul 16 limita administrativă delimitează fondul forestier de terenurile agricole până în punctul 17, ajungând până pe latura sudică a drumului de acces în punctul 20, delimitând terenurile arabile de terenurile fâneaţă; din punctul 20 limita administrativă urmează drumul de acces spre est până în punctul 21, apoi limita fondului forestier, prin punctul 22, până în punctul 24; din punctul 24 limita administrativă coboară pe muchie până la pârâul Pleşii, punctul 25, urmează pârâul Pleşii până în punctul 26, de unde continuă până în punctele 27 (punctul Burdescu) şi 28 (limita cu fost teren agricol, în prezent împădurit, sub Dealul Ogoare), coboară până în punctul 29 (bornă silvică), urmează traseul spre vest pe limita nordică a izlazului Pleşii până în punctul 30; din punctul 30 limita administrativă traversează drumul agricol existent, continuând până la intersecţia cu Valea Brătiei, punctul 31, iar de aici – în linie dreaptă până în punctul 32; din punctul 32 continuă pe traseul punctelor 33-34-35-36, limita proprietăţilor private, până la drumul judeţean DJ 678 A, prin punctul 37, până la punctul 38 (bonă silvică); din punctul 38 limita administrativă este reprezentată de latura de nord a drumului judeţean DJ 678 A până în punctul 39; din punctul 39 limita administrativă traversează drumul judeţean DJ 678 A până în punctul 40, continuă pe gardul despărţitor dintre proprietăţile Vlangăr Constantin (Galicea) şi Stanciu Gheorghe (Nicolae Bălcescu) până în punctul 41, urmăreşte limita terenurilor agricole până în punctul 42, coboară printre terenurile agricole, prin punctul 43 până în punctul 44, malul tehnic stâng al râului Topolog, traversează râul Topolog până în punctul 45 şi continuă în amonte pe malul tehnic drept al râului Topolog până în punctul 46; din punctul 46 limita administrativă coboară spre sud până în colţul gardului proprietăţilor private, punctul 47, urmând linia gardurilor până în punctul 48 şi continuă pe traseul punctelor 49-50-51-52 până în punctul 53. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2016.
Hotarare 292/2016 din 24.02.2016Amână pronunţarea la data de 24.02.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.02.2016Amână pronunţarea la 17.02.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2016amânat pentru a se lua cunostinţă de înscrisurile depuse
Incheiere de sedinta din 12.01.2016Se va emite adresă la expert să răspundă la obiecţiuni, iar pârâta Comuna N.Bălcescu să achite onorariul devinitiv stabilit în sarcina sa, în cuantum de 2700 lei
Incheiere de sedinta din 17.11.2015pune în vedere Comunei Galicea şi Comunei N. Bălcescu să achite diferenţa de onorariu definitiv pentru expertiză
Incheiere de sedinta din 20.10.2015amânat pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 08.09.2015Se va reveni cu adresă la expertul desemnat să depună raportul de expertiză la dosar în cu 5 zile înainte de termenul acordat,să răspunsă strict la obiectivele stabilite de instanţă
Incheiere de sedinta din 16.06.2015amânat faţă de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 05.05.2015admite cererea de amânare a expertului
Incheiere de sedinta din 07.04.2015Respinge cererea de reexaminare amendă judiciară formulată de expert Răducu Silvia-Adriana. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 24.02.2015
Incheierefinalacameraconsiliu42/2015 din 24.02.2015Admite cererea de înlocuire, formulată de expertul Stăniciă Maria. Prin tragere la sorţi, desemnează noul expert tehnic în persoana doamnului domnului Nechifor Gabriel Petru
Incheiere de sedinta din 10.02.2015Trimite cauza la completul titular F3 cu termen la 10.02.2015.
Incheiere de sedinta din 15.01.2015dispune înlocuirea expertului. Desemează expertul Stănică Maria pentru a efectua expertiza dispusă în cauză
Incheiere de sedinta din 13.01.2015Admite cererea de amânare formulată de expertul desemnat – Răducu Silvia Adriana, astfel că mai acordă un singur termen de judecată pentru ca aceasta să depună la dosar raportul de expertiză tehnică, în caz contrar urmând a se dispune înlocuirea expertului tehnic.
Incheiere de sedinta din 18.11.2014Se va emite adresă către expertul tehnic Răducu Silvia Adriana pentru a depune la dosar raportul de expertiză tehnică în cinci exemplare, cu 5 zile înainte de termenul acordat şi decontul de cheltuieli anexat. Dispune amendarea expertului tehnic Răducu Silvia Adriana cu 200 lei, pentru nedepunerea lucrării la termenul fixat.
Incheiere de sedinta din 21.10.2014amânat pentru a se întocmi expertiza tehnică
Incheiere de sedinta din 09.09.2014termen fond 09 septembrie 2014
Incheiere de sedinta din 26.06.2014Ia act de starea de incompatibilitate a expertului desemnat. Va desemna alt expert în şedinţa publică de azi.
Incheiere de sedinta din 17.06.2014Prin tragere la sorţi, desemnează noul expert tehnic în persoana doamnei Răducu Silvia Adirana
Incheiere de sedinta din 17.06.2014faţă de lipsa expertului amânat la 17.06.2014,orele 8
Incheiere de sedinta din 03.06.2014Admite proba cu înscrisuri solicitată de părţi şi constată că au fost depuse la dosarul cauzei. Respinge proba testimonială .Admite proba cu expertiză tehnică – specialitatea „topografie, cadastru, geodezie” . Desemnează expert pe d-a Iliescu Felicia care se va prezenta în Camera de consiliu la data de 03.06.2014 orele 12.
Incheiere de sedinta din 20.05.2014Repune cauza pe rol pentru a pune în discuţia părţilor cererea de probatorii formulată de pârâta-intervenientă Comuna Galicea prin Primar, întrucât cererile din 17 şi 22 aprilie 2014 au fost ataşate la dosar după rămânerea în pronunţare. Dispune citarea părţilor pentru data de 20 mai 2014. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 29.04.2014
Incheiere de sedinta din 29.04.2014Amână pronunţarea la data de 29.04.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2014Se va comunica întâmpinarea
Incheiere de sedinta din 11.03.2014