N****** C*******
ReclamantP******* V*****
PârâtRespinge cererea principală, având ca obiect evacuare în condiţiile art. 1033 şi urm. din Noul Cod de procedură civilă, ca neîntemeiată. Respinge cererea reconvenţională ca inadmisibilă pe calea procedurii reglementate de art. 1033 şi urm. din Noul Cod de procedură civilă. Ia act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată şi că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe calea unei acţiuni separate. Numai cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 31 Octombrie 2013.
Hotarare 11243/2013 din 31.10.2013În baza art. 413 alin. 1 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă, dispune suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 23504/303/2011 al Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, în prezent aflat în recurs la Tribunalul Bucureşti. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 19 Septembrie 2013.
Incheiere suspendare din 19.09.2013Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Raluca-Adriana Dumitrescu. Trimite cauza la serviciul registratură în vederea repartizării aleatorii a dosarului. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27 August 2013.
Incheiere abtinere din 27.08.2013Formulează cerere de abţinere pentru motivul prevăzut de art. 42 pct. 1 Noul Cod procedură civilă. Înaintează dosarul pentru luarea măsurilor în conformitate cu Regulamentul de Ordine Interioară. Pronunţată în şedinţă publică azi 22.08.2013.