C****** C*****
InculpatC****** C*****
InculpatIn temeiul art. 87 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.proc.pen. şi aplic. art. 74 alin.1 lit.a C.p. rap. la art. 76 alin.1 lit.e condamnă pe inculpatul C****** C***** la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul 71 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 al. 1 şi 2 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, calculat potrivit art. 82 C.pen. În baza art. 71 al. 5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Admite cererea de acordare onorariu avocat oficiu formulată de d-na Frumuşelu Roxana şi acordă suma de 50 lei. În baza art. 191 al. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 950 lei cheltuieli judiciare statului, din care din care suma de 50 lei reprezentând onorariu avocat oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele care au lipsit. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05.07.2013.
Hotarare 2365/2013 din 05.07.2013Admite cererea de amânare formulată de inculpat pentru angajare apărător
Incheiere de sedinta din 31.05.2013