S* M***** S**
Intimat ReclamantP******* S********* 5 P*** P*****
Intimat PârâtC******** G****** A* M*********** B********
Intimat PârâtS* C******** S*
Intimat PârâtS******* P******* S********* 5
Intimat PârâtRespinge contestaţia în anulare, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.04.2013.
Hotarare 1740/2013 din 18.04.2013C U R T E A, Studiind actele şi lucrările dosarului, având în vedere şi referatul grefierului de şedinţă precum şi concluziile formulate de reprezentantul contestatoarei – recurentă – pârâtă COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 550/2002 de pe lângă Primăria Sectorului 5 Bucureşti şi al intimatei – pârâte PRIMĂRIA SECTORULUI 5 prin Primar, deopotrivă, apreciază necesar a se acorda un nou termen în cauză pentru a se ataşa dosarul de recurs în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 540/07.02.2013, aflat în prezent la completul de judecată în vederea motivării şi redactării hotărârii. Pe cale de consecinţă, D I S P U N E : Amână cauza la data de 18.04.2013, pentru când se vor depune diligenţele necesare pentru a se ataşa la prezenta cauză dosarul nr. 24010/3/2011*, în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 540/07.02.2013, împotriva căreia s-a formulat contestaţia în anulare ce face obiectul pricinii de faţă. Se vor cita părţile lipsă la acest termen; contestatoarea – recurentă – pârâtă, respectiv intimata – pârâtă PRIMĂRIA SECTORULUI 5 – prin Primar luând termen în cunoştinţă prin reprezentantul lor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.03.2013.
Incheiere de sedinta din 07.03.2013