Dosar 16294/245/2013 din 22.05.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87 al.1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16294/245/2013
Data dosar:
22.05.2013
Instanta:
Judecătoria Iași
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87 al.1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.07.2013 la ora 8:30

    Complet: P07
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul M.C.D. pentru săvârşirea, în data de 09.03.2012, a infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr 0/oo alcool pur în sânge, ”, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, la o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a, teza a II-a şi lit. b C.pen, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C.pen. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni, calculat conform art. 82 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate şi executarea în întregime a pedepsei în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în cursul termenului de încercare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.

    Hotarare 2043/2013 din 11.07.2013
  • Sedinta din data de 27.06.2013 la ora 8:30

    Complet: P07
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea la data de 11.07.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD