N****** E* V*******
Apelant InculpatDecis 185/12.07.2013/În baza art.379 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul NEDELEA VALENTIN împotriva sentinţei penale nr.47 din data de 30.05.2013,pronunţată de Tribunalul Ilfov,Secţia Penală în dosarul nr.1640/93/2013. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi,rejudecând în fond: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului NEDELEA VALENTIN pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită la 1 an închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. În baza art.383 alin.11 C.p.p.şi art.350 C.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpatului Nedelea Valentin. În baza art.383 alin.2 C.p.p. şi art.88 C. p. deduce din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii şi arestării preventive de la data de 05.04.2013 la zi. În baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,în cuantum de 50 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei Cu drept de recurs în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.07.2013.
Hotarare 185/2013 din 12.07.2013amână pronunţarea la 12 iulie 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.07.2013