S* A****** Ţ***** A******** S* B********
ReclamantS* C******* D* A** O****** S*
PârâtDispune din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 7684/28.05.2014, cu privire la cheltuielile de judecată, în sensul că se va trece "Obligă pârâta la plata sumei de 2585,04 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – taxa de timbru", în loc de " Obligă pârâta la plata sumei de 2885,04 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – taxa de timbru", cum din eroare s-a trecut. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.07.2014.
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.07.2014Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta S.C. COMPANIA DE APĂ OLTENIA S.A., ca neîntemeiată. Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. COMPANIA DE APĂ OLTENIA S.A., având ca obiect pretenţii. Obligă pârâta la plata sumei de 49.226,39 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri, precum şi la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii cererii – 15.05.2013 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata sumei de 2885,04 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – taxa de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.05.2014.
Hotarare 7684/2014 din 28.05.2014În temeiul art. 396 N. C. Proc. Civ., dispune amânarea pronunţării la data de 28.05.2014, având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.05.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.05.2014În temeiul art. 396 N. C. Proc. Civ., dispune amânarea pronunţării la data de 21.05.2014, având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.05.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2014pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 09.04.2014administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 05.03.2014administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 29.01.2014administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 04.12.2013administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 13.11.2013administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 09.10.2013