A**** M***** M***** c* d*** p******** a** l* a** V******
ReclamantC******* R***** I*** V*****
PârâtF****** I**** P***
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamant Avram Marius Mircea, în contradictoriu cu pârâţii C******* R***** I*** V***** şi Fătăşan Iosif Paul, Declară inopozabil reclamantului contractul de vânzare cumpărare, încheiat de pârâţi, autentificat sub nr. 1810/20.08.2013 de BNP Ştirbu Felicia Doiniţa cu privire la imobilul casă de locuit, Respinge cererile privind desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1810/20.08.2013 de BNP Ştirbu Felicia Doiniţa, de repunere a părţilor în situaţia anterioară încheierii acestui contract precum şi cea privind revenirea la situaţia anterioară din cartea funciară. Obligă pârâţii la plata către reclamant a sumei de 2.100 lei reprezentând parte din cheltuielile de judecată (onorariu avocat, taxa judiciară de timbru şi transport) Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 300 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel, care va fi depus la Judecătoria Târnăveni, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.05.2015.
Hotarare 439/2015 din 21.05.2015amana pronuntarea la data de 21.05.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.05.2015amânat pentru administrare de probe
Incheiere de sedinta din 07.04.2015amânat pentru administrare de probe
Incheiere de sedinta din 13.03.2015amânat pentru administrare de probe
Incheiere de sedinta din 13.02.2015Apreciază că se impune amânarea cauzei si acordarea unui nou termen de judecată la completul pentru arestati respectiv C5, pentru continuitatea completului de judecată. Mentine dispozitia din încheierea anterioară în sensul că pune în vedere reclamantului prin avocat să pregătească în scris interogatoriul solicitat a fi administrat pentru cei 2 pârâti. Mentine dispozitia din încheierea anterioară în sensul că se vor cita pârâtii cu menţiunea „personal la interogatoriu”. Mentine dispozitia din încheierea anterioară în sensul că se va cita martorul reclamantului Serbezan Alexandru Valentin. Mentine dispozitia din încheierea anterioară în sensul că prorogă discutarea probelor solicitate de reclamant la pct.4 si 5 mentionate în cererea depusă la dosar la fila 83 si anume acvirarea dosarului penal nr.1389/323/2012, în scopul verificării declaratiei pârâtului Făţăşan Iosif , pentru a se confirma cele sustinute de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi în răspunsul la întâmpinare şi emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târnăveni, pentru a se verifica dacă a fost soluţionat dosarul penal în care Făţăşan Iosif, a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă – după administrarea probelor încuviinţate la acest termen de judecată. Mentine dispozitia din încheierea anterioară în sensul că pune în vedere pârâtului Făţăşan Paul Ovidiu să pregătească în scris interogatoriul solicitat a fi administrat pentru reclamant. Mentine dispozitia din încheierea anterioară în sensul că pune în vedere reclamantului prin avocat să fie prezent „personal la interogatoriu” la termenul viitor.
Incheiere de sedinta din 22.01.2015Admite cererea de acordare a asistenţei judiciare, formulată de petentul C******* R***** I*** V*****. Acordă petentului ajutor public judiciar sub forma asistenţei juridice şi dispune emiterea unei adrese către Baroul Mureş, pentru a desemna un apărător din oficiu care să apere interesele pârâtului în dosarul nr. 1645/323/2013. Atrage atenţia pârâtului asupra dispoziţiilor art. 14 alin. 2 şi art. 50 ind. 2 din O.U.G. nr. 51/2008 privind posibilitatea restituirii sumei primite cu titlu de ajutor public judiciar, sub forma unui apărător din oficiu. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.01.2015.
Incheiere de sedinta din 15.01.2015Apreciază că se impune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată în vederea emiterii unei adrese către petent pentru a preciza veniturile ( orice venituri periodice, salarii, indemnizatii, onorarii, rente, profit din activităţi comerciale si sume datorate în mod periodic precum chirii, obligatii de întreţinere) conform art. 9 din OUG 51/2008 ale sale şi membrilor familiei sale, conform art. 14 din OUG 51/2008 şi de asemenea să depună declaratie pe proprie răspundere dacă a mai beneficiat de ajutor public judiciar în ultimele 12 luni, în ce formă, ce cauză şi cuantumul acestuia, conform art. 14 din OUG 51/2008.
Incheiere de sedinta din 11.12.2014Instanţa va admite excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării de către pârâtul Colceriu Ioan Răzvan, urmând ca această întâmpinare să fie luată în considerare drept note de şedinţă. In legătură cu probele solicitate de către reclamantă, în scris în mod legal prin cererea de chemare în judecată si reiterate în scris prin cererea depusă la dosar la data de 22 mai 2014 si verbal la acest termen de judecată , urmează să admită proba cu interogatoriul pentru cei 2 pârâti. Pune în vedere reclamantului prin avocat să pregătească în scris interogatoriul solicitat a fi administrat pentru cei 2 pârâti. Se vor cita pârâtii cu menţiunea „personal la interogatoriu”. Referitor la proba testimonială cu 2 martori si anume Serbezan Alexandru Valentin si Stef Emil Ioan, solicitată de reclamant, urmează să admită doar proba testimonială cu martorul Serbezan Alexandru Valentin, care va fi citat pentru termenul viitor. Prorogă discutarea probelor solicitate de reclamant la pct.4 si 5 mentionate în cererea depusă la dosar la fila 83 si anume acvirarea dosarului penal nr.1389/323/2012, în scopul verificării declaratiei pârâtului Făţăşan Iosif , pentru a se confirma cele sustinute de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi în răspunsul la întâmpinare şi emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târnăveni, pentru a se verifica dacă a fost soluţionat dosarul penal în care Făţăşan Iosif, a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă – după administrarea probelor încuviinţate la acest termen de judecată. Cu privire la proba solicitată de pârâtul Făţăşan Paul Ovidiu prin întâmpinare – filele 56-57 dosar – şi anume proba testimonială cu martorii Damian Gheorghe şi Damian Ciprian Vasile , faţă de teza probatorie menţionată si anume a se dovedi starea de solvabilitate a vânzătorului şi faptul că acesta mai avea şi alte bunuri în proprietate , având în vedere obiectul cauzei, instanţa consideră că nu se impune a se dovedi starea de solvabilitate a vânzătorului, actele fiind în măsură pentru a dovedi acest aspect, ca atare va respinge această probă. Referitor la proba cu interogatoriul pentru reclamant, solicitată de pârâtul Făţăşan Paul Ovidiu prin întâmpinare – filele 56-57 dosar – urmează să o admită. Pune în vedere pârâtului Făţăşan Paul Ovidiu să pregătească în scris interogatoriul solicitat a fi administrat pentru reclamant. Pune în vedere reclamantului prin avocat să fie prezent „personal la interogatoriu” la termenul viitor. Cu privire la proba cu înscrisuri, solicitată de pârâtul Făţăşan Paul Ovidiu prin întâmpinare – filele 56-57 dosar – urmează să o admită. Apreciază că se impune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, pentru administrarea probelor încuviinţate în şedinţa de azi..
Incheiere de sedinta din 27.11.2014Apreciind întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de avocata pârâtului Făţăşan Ioan – d-na Ionel Corina Georgeta şi avocata reclamantului d-na Vidican Loredana, urmează să o admită, să dispună amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, pentru a da posibilitate acestora să studieze actele primite în şedinţa de azi.
Incheiere de sedinta din 30.10.2014Apreciind întemeiată cererea formulată de avocata pârâtului Făţăşan Ioan – d-na Ionel Corina Georgeta, referitoare la amânarea cauzei în vederea comunicării către pârâtul C******* R***** I*** V***** aflat în Penitenciarul Bistrita, pentru respectarea dreptului acestuia la apărare, a câte unui exemplar din precizarea de acţiune şi răspunsul la întâmpinare, depuse la dosar în data de 27 martie 2014, din partea reclamantului, urmează să o admită, să dispună amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată în vederea comunicării către pârâtul C******* R***** I*** V***** a câte unui exemplar din precizarea de acţiune şi răspunsul la întâmpinare, depuse la dosar în data de 27 martie 2014, din partea reclamantului.
Incheiere de sedinta din 18.09.2014Admite cererea de amânare a cauzei formulata de reclamant şi dispune amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 22.05.2014