P****** Ş***** A*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 320/1 alin.7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul P.Ş.A. pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la o pedeapsă de : 1 an şi 8 luni închisoare În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie. În baza art.81 Cod penal, art.71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 8 luni, stabilit conform art.82 Cod penal. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare.
Hotarare 99/2014 din 24.01.2014pentru a da posibilitatea apărătorului inculpatului să depună la dosar înscrisuri în circumstanţiere;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2014Faţă de cererea de amânare formulată de inculpat în vederea angajării unui apărător ales şi pregătirii apărării, apreciind-o legală întrucât cauza este la primul termen de judecată
Incheiere de sedinta din 15.11.2013