N****** T****
InculpatB***** Ş*****
Parte vătămatăB**** G*******
Parte vătămatăP****** M****
Parte vătămatăS*** C******** S********** A************ M***** M****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 278 alin. 1 C.p.p. admite sesizarea din oficiu şi dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul minutei sentinţei penale nr. 2410/2014 pronunţată la data de 21.11.2014 în dosarul nr. 16612/180/2013 în sensul că se va menţiona în cuprinsul minutei în mod corect: ,,În baza art. 121 alin.1 lit.e C.p. impune inculpatului N****** T**** ca pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău la datele fixate de acesta”. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în camera de consiliu, azi 19 DECEMBRIE 2014.
Incheiere finala dezinvestire din 19.12.2014În baza art. 386, alin. 1 C. proc. Pen. admite cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public şi dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare al instanţei, din infracţiunile de furt calificat prevăzută de art. 208, alin. 1 - art. 209, alin. 1, lit. g şi i C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41, alin. 2 C. pen. de la 1969, furt calificat prevăzută de art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. g şi i C. pen. de la 1969, furt calificat prevăzută de art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. g şi i C. pen. de la 1969, furt prevăzută de art. 208, alin. 1 C. pen. de la 1969 în infracţiunile de: - furt calificat prevăzută de art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. d C. pen., cu aplicarea art. 113, alin. 3 C. pen., totul cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen. (faptă din data de 07/08.10.2012, persoană vătămată S.C. ZEDIU CONSTRUCT S.R.L.); - furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. b şi d C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. 1 C. pen. şi art. 113, alin. 3 C. pen., totul cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen. (faptă din perioada octombrie 2012, persoană vătămată B***** Ş*****); - furt calificat prevăzută de art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. b şi d C. pen., cu aplicarea art. 113, alin. 3 C. pen., totul cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen. (faptă din data de 01/02.06.2012, persoană vătămată S.C. COMCEREAL S.R.L.); - furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. b şi d C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. 1 C. pen. şi art. 113, alin. 3 C. pen., totul cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen. (faptă din perioada 24-27.06.2012, persoană vătămată B**** G*******); - furt prevăzută de art. 228, alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 113, alin. 3 C. pen., totul cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen. (faptă din toamna anului 2011, persoană vătămată P****** M****). În baza art. 114, alin. 1 C. pen., art. 115, alin. 1, pct. 1, lit. d C. pen. cu referire la art. 120 C. pen. şi cu referire la art. 129, alin. 1 C. pen., ia faţă de inculpatul minor N****** T****, , măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice, pentru o durată de 6 luni, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prevăzută de art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. d C. pen., cu aplicarea art. 113, alin. 3 C. pen., furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. b şi d C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. 1 C. pen. şi art. 113, alin. 3 C. pen, furt calificat prevăzută de art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. b şi d C. pen., cu aplicarea art. 113, alin. 3 C. pen., furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. b şi d C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. 1 C. pen. şi art. 113, alin. 3 C. pen., furt prevăzută de art. 228, alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 113, alin. 3 C. pen., totul cu aplicarea art. 39, alin. 1 C. pen., a art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. şi a art. 5, alin. 1 C. pen. În baza art, 121, alin. 1, lit. e C. pen., impune inculpatului TAMAŞ SERGIU ca pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău la datele fixate de acesta. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 123, alin. 1 C. pen. privind prelungirea sau înlocuirea măsurii educative cu o altă măsură neprivativă mai severă ori cu internarea într-un centru educativ, în situaţia nerespectării obligaţiilor impuse ori în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative. Ia act că persoanele vătămate S.C. ZEDIU CONSTRUCT S.R.L., S.C. COMCEREAL S.R.L., B**** G*******, B***** Ş***** şi P****** M**** nu s-au constituit părţi civile în prezenta cauză, prejudiciul fiind recuperat prin restituirea bunurilor sustrase. În baza art. 274, alin. 1 C. proc. Pen., obligă pe inculpatul N****** T**** la plata sumei de 920 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 lei aferentă fazei de urmărire penală şi 600 lei aferentă fazei de judecată. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei – av. Tanasă Elena, delegaţie nr. 16956/28.11.2013, rămâne în sarcina statului şi urmează a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.. Cu drept de apel în termen de 10 zile de comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.11.2014.
Hotarare 2410/2014 din 21.11.2014Amână pronunţarea pentru data de 21.11.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.11.2014Amână pronunţarea pentru data de 19.11.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2014Amână judecarea cauzei cauzei şi acordă termen la data de 4.11.2014, pentru când se va reveni cu adresă la Serviciul de Probaţiune în vederea efectuării referatului de evaluare a inculpatului minor.
Incheiere de sedinta din 30.09.2014pentru intocmirea referatului de evaluare termen la 30.09.2014.
Incheiere de sedinta din 17.06.2014În baza art. 346 alin. 2 C. proc.pen. constată legalitatea: - sesizării instanţei cu Rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau nr. 5945/P/2012 din 24.10.2013 prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul NASTRUT TINEL pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de de furt calificat, prev.de art.208 alin.1 C.pen.comb.cu art.209 alin.1 lit.g si i C.pen., si a unei infractiuni de furt simplu,prev.de art208 alin.1 C.pen., fiecare cu aplic.art.99 si urm.C.pen.,totul cu aplic.art.33 lit.a C.pen., - administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala. Dispune începerea judecăţii si stabileşte primul termen de judecată la data de 17.06.2014 pentru când se vor cita inculpatul,partile vatamate,partile responsabile civilmente si serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Bacau si se va înştiinţa apărătorul inculpatului cu privire termenul de judecată. Prezenta încheiere se va comunica inculpatului si Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 24.04.2014.
Incheiere camera preliminara din 24.04.2014In temeiul art. 6 din Legea nr. 255/2013 trimite prezenta cauză la judecătorul de cameră preliminară – C2. După dezbateri se prezintă d-na av. Diaconu Marcela pentru partea vătămată Buda Bianca si i-a cunoştină de faptul că prezenta cauză a fost trimisă la judecătorul de cameră preliminară – C2. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.02.2014.
Incheiere de sedinta din 17.02.2014Amână cauza la data de 17.02.2014, începând cu ora 9:00, c2 pentru introducerea în cauză şi citarea părţilor responsabile civilmente, pentru actualizarea fişei de cazier şi întocmirea referatului de evaluare privind pe inculpatul minor la data comiterii faptei.
Incheiere de sedinta din 13.01.2014