S********* Î************* "***** H***** D*** P***** D******* R****** L****** M****** G*******
ReclamantŞ***** G********* S******* "*** M****
PârâtAdmite in parte cererea. Obligă pârâta unitatea şcolară să reîncadreze reclamantii incepând cu data de 01.01.2010 potrivit Legii nr. 330/2009 luând in considerare dispozitiile Legii nr. 221/2008, să calculeze şi să plătească reclamanţilor diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prevederile Legii 330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 şi cele efectiv plătite, pe perioada 01.01.2010-13.05.2011 sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflaţie în raport de data fiecărei scadenţe lunare, la data plăţii efective, precum si plata dobanzii legale. Respinge cererea privind perioada 13.05.2011 la zi. Executorie. Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Dolj. Pronuntata in sedinta publică de la 11.03.2014.
Hotarare 1305/2014 din 11.03.2014