C***** S****** H****** C*** A****
PetentAdmite cererea formulată de petenta Asociaţia Clubul Sportiv Handbal Club Argeş, cu sediul în Piteşti, str.Griviţei, nr.1-3, Piteşti, judeţul Argeş. Dispune înscrierea modificărilor intervenite în statutul şi actul constitutiv al petentei potrivit Hotărârii din 17.07.2013 a Adunării Generale, în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Grefa Judecătoriei Piteşti. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.09.2013.
Incheiere finala dezinvestire din 26.09.2013Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul petentei, prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a avea posibilitatea să refacă actele adiţionale. Pune în vedere acestuia, să depună la dosar actele adiţionale refăcute sub aspectul de a înlătura sintagma cu privire la membrii fondatori, urmând a fi depuse în 5 exemplare fiecare. Amână judecarea cauzei la data de 26.09.2013 – C14 Camera de Consiliu, ora 9,00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 12.09.2013Încuviinţează cererea formulată de prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a avea posibilitatea să refacă actul adiţional. Pune în vedere acestuia, să depună actul adiţional refăcut sub aspectul de a cuprinde în mod expres modificările intervenite în statut, 5 exemplare. Amână judecarea cauzei la data de 12.09.2013 – C14 Camera de Consiliu, ora 9,00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 August 2013.
Incheiere de sedinta din 28.08.2013