S******** D***** Ş***** P*** B** V****** M***** A*****
CreditorD*** K******
DebitorAdmite cererea creditorului SĂLCUDEAN DANIEL ŞTEFAN înaintată instanţei prin intermediul BEJ Vintilă Marius Andrei, în contradictoriu cu debitoarea D*** K******, şi-n consecinţă: Încuviinţează executarea silită, la cererea creditorului împotriva debitoarei, menţionaţi anterior, pentru debitele rezultate, în baza şi conform titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 227 din 13 septembrie 2012 pronunţată în dosarul 5281/320/2009 al Tribunalului Mureş – Secţia civilă, debitul principal de 5000 Euro urmând a fi actualizat conform art. 628 al. 3 teza a II-a NCPC, ca şi pentru cheltuieli de executare probate. Autorizează pe creditor să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, ca şi a cheltuielilor de executare, conform art. 665 al. 3, 4 Cod procedură civilă. Se va cuprinde în prezenta formula executorie prevăzută de art. 665 al. 7 Cod procedură civilă. Fără cale de atac. Dată în CC şi pronunţată azi, 11.07.2013, în şedinţă publică.
Incheiere de executare silita 601/2013 din 11.07.2013