S* T****** S* S****** - R****** P*** O***** D*********
ReclamantA******** D* P********** T 6* S****** -******* P*** B******** E****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta SC Termica SA Suceava în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari T62 Suceava, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 12.024,29 lei, reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada ianuarie 2010 – decembrie 2011. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 832,45 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.03.2013.
Hotarare 1821/2013 din 18.03.2013Ia act de faptul că reclamanta, prin reprezentant, la acest termen prin înscrisul depus la dosar şi-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata debitului datorat în cuantum de 12.024,29 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente facturilor emise în perioada ianuarie 2010 – decembrie 2011. Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant, să depună la dosar dovada achitării timbrului judiciar în cuantum de 5 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată. Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant, să depună la dosar un centralizator cu privire la modul în care au curs penalităţile de întârziere calculate pentru fiecare factură în parte, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei în conformitate cu disp. art. 155 ind. 1 C.p.c. Amână judecarea cauzei, la data 18 martie 2013, pentru când se va cita pârâtul, reclamanta având termen în cunoştinţă prin reprezentant. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 11.02.2013