N******* T*****
PetentI******************* P* N********************
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Nesfântu Toader în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria PA nr. 1753216 încheiat la data de 22.10.2013. Anulează amenda contravenţională în cuantum de 500 lei aplicată pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. art. 3 pct. 17 din Legea nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Modifică în parte procesul verbal seria PA nr. 1753216 încheiat la data de 22.10.2013în sensul că înlocuieşte sancţiunea cu amenda contravenţională în sumă de 500 lei cu sancţiunea avertismentului. Atenţionează petentul asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Aprilie 2014.
Hotarare 2242/2014 din 09.04.2014Amână pronunţarea în cauză la data de 09.04.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.03.2014Amânat la 31.03.2014, ora 13,00, C-31C pt. ca intimata să comunice dovada comunicării PV şi documentaţia ce a stat la baza întocmirii acestuia.
Incheiere de sedinta din 03.03.2014