F*** C****
PetentÎn baza art. 59 C.penal şi art. 450 alin. 1 C.proc.penală. admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara de liberare condiţionată a condamnatului F. C. în prezent în deţinut în Penitenciarul Timişoara, în executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 340/2009 a Tribunalului Arad. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 414/2009 emis de Tribunalul Arad, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 C.penal. În temeiul art. 192 al. 3 C.proc.penală cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţa publică din 10.01.2013.
Hotarare 48/2013 din 10.01.2013