Dosar 17138/55/2013 din 12.11.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17138/55/2013
Data dosar:
12.11.2013
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.01.2014 la ora 08:30

    Complet: P05-2011
  • Condamnare

    În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, condamnă inculpatul G***** A***** - la pedeapsa de: - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81, 82 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani. În baza art. 71 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal. În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune virarea din fondul Ministerul Justiţiei către Baroul Arad a sumei de 200 lei cu titlu de onorariu avocat din oficiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29 ianuarie 2014.

    Hotarare 236/2014 din 29.01.2014
  • Sedinta din data de 18.12.2013 la ora 08:30

    Complet: P05-2011
  • Amână cauza

    T: 29.01.2013 - pentru citarea inculpatului prin afişare la Consiliul Local Arad

    Incheiere de sedinta din 18.12.2013
  • Sedinta din data de 27.11.2013 la ora 08:30

    Complet: P05-2011
  • Amână cauza

    T: 18.12.2013 - pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 27.11.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD