Dosar 17238/63/2013 din 30.12.2013

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17238/63/2013
Data dosar:
30.12.2013
Instanta:
Tribunalul Dolj
Departament:
Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.05.2014 la ora 08:30

    Complet: CM1
  • Admite in parte cererea

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C******** L**** C****** şi în consecinţă, respinge acţiunea faţă de acest pârât. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Uniunea Sindicatelor Independente din Învăţământ Dolj, în numele şi pentru membrul de sindicat Militaru Ion, în contradictoriu cu pârâta Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii ,, Constantin Brâncusi"Craiova. Obligă pârâta unitatea şcolară să calculeze şi să plătească reclamantei diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, calculate în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009 aplicată în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr.221/2008, începând cu data de 01.01.2010 şi până la data de 13.05.2011, proporţional cu activitatea desfăşurată de reclamantă în cadrul unităţii pârâte, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflaţie în raport de data fiecărei scadente lunare la data plăţii efective. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.05.2014.

    Hotarare 2858/2014 din 08.05.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD