P******** D* P* L**** T********* B********
ApelantA***** C*******
Intimat InculpatA********** N******** A V****** - D******* R******** P***** A***** Ş* O********* V*****
Intimat Parte civilăDec. 80/A/Admite apelul declarat de P******** D* P* L**** T********* B******** împotriva sentinţei penale nr. 741/29.10.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a II-a Penală. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în totalitate încheierea de înlăturare a omisiunii vădite din data de 30.10.2012 şi rejudecând în fond: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A***** C******* şi repune în individualitatea lor pedepsele componente de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 al. 1 lit. a din L. 241/2005 şi de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 296 indice 1 al. 1 lit. l din L. 571/2003. În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. d Cod penal achită pe inculpatul A***** C******* sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 9 al. 1 lit. a din L. 241/2005. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 296 indice 1 al. 1 lit. l din L. 571/2003, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 9 luni, calculat potrivit art. 82 Cod penal. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 71 al. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Admite în parte acţiunea civilă şi obligă pe inculpatul A***** C******* la plata sumei de 6.534,75 lei, reprezentând accize, precum şi la plata obligaţiilor fiscale aferente, calculate până la achitarea debitului, către partea civilă ANAF – Autoritatea Naţională a Vămilor – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru părţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.03.2013.
Hotarare 80/2013 din 13.03.2013Amână pronunţarea la 13.03.2013.
Amână pronunţarea la data de 11 martie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2013