N****** D******
InculpatS* J****** S**
Parte vătămatăCondamnă pe inculpata N****** D****** la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 ind.1 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.7 C. pr.penală (faptă săvârşită la data de 25.04.2012). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatei N****** D****** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni. Constată că partea vătămată S* J****** S** Galaţi s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 34.896 lei, reprezentând daune materiale. În temeiul art. 14 şi 346 Cod de procedură penală, în referire la art. 1357 şi urm. N.C.civil, obligă inculpata N****** D****** la plata sumei de 34.896 lei reprezentând daune materiale către partea civilă S* J****** S** Galaţi. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpata N****** D****** la plata sumei de 330 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. (din care suma de 126 lei aferentă cheltuielilor judiciare efectuate în faza de urmărire penală) Proces verbal: În temeiul art. 359 Cod procedură penală, instanţa atrage atenţia inculpatei N****** D****** asupra consecinţelor săvârşirii, cu intenţie, a unei alte infracţiuni în interiorul termenului de încercare, astfel cum sunt acestea prevăzute în art. 83 Cod penal.
Hotarare 200/2014 din 31.01.2014avand in vedere cererea de amanare a cauzei formulata de catre aparatorul inculpatului, pentru pregatirea apararii.
Incheiere de sedinta din 02.12.2013