S**** E****** M**** C*****
InculpatÎn baza articolului 87 alineatul 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea articolului 320 ind.1 alineatul 7 din Codul de Procedura Penală, a articolelor 74 alineatul 1 literele a şi c şi 76 alineatul 1 litera e din Codul Penal, condamnă pe inculpatul SANDU – EFTIMIE MIHAI – CORNEL, la 3 luni închisoare. În baza articolului 81 din Codul Penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii. În baza articolului 82 din Codul Penal, stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, termen ce se compune din cuantumul pedepsei închisorii plus intervalul de timp de 2 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor articolului 83 din Codul Penal. În baza articolului 71 alineatul 5 din Codul Penal, suspendă condiţionat executarea pedepselor accesorii. În baza articolului 191 alineatul 1 din Codul pe Procedura Penala obligă pe inculpatul Sandu – Eftimie Mihai - Cornel la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, în sumă de 250 lei din care 150 lei onorariu avocat oficiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2013.
Hotarare 252/2013 din 25.09.2013Amână pronunţarea la 25.09.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2013