T***** A*****
InculpatA******* F*****
Parte civilăA******* I**** M*****
Parte civilăB**** D****
Parte civilăB***** M******
Parte civilăAdmite cererea formulată de inculpata T***** A*****, deţinută în penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, privind judecarea sa potrivit procedurii prevăzute de art.320 indice 1 C.p.p. În baza art.215 alin. 1, 2 şi 3 C.penal, cu aplicarea art.41 lit.2 Cod pena şi art.3201 alin.7 C.p.p., condamnă inculpata T***** A*****, la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art.290 C.penal, cu aplicarea art.41 lit.2 Cod pena şi art.3201 alin.7 C.p.p., condamnă aceeaşi inculpată, la pedeapsa de 4 luni închisoare. În baza art.33-34 C.penal, constată concurente infracţiunile, şi contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare. În baza art.861 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatei, sub supraveghere, pe o perioadă 6 ani, compusă din pedeapsa aplicată şi un termen de 3 ani stabilit de instanţă, potrivit art. 86 indice 2 Cod penal. În baza art. 86 indice 3 alin.1 Cod penal, impune inculpatei să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Gorj; - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, ori locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; -să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a Teza a II-a şi lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art.71 alin 5 Cod penal dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.86 indice 4 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Constată că inculpata a fost reţinută şi arestată de la data de 07.10.2013 la zi. Revocă măsura arestării preventive dispusă prin încheierea nr.113/08.10.2013 pronunţată în dosarul nr.15232/318/2013 şi menţinută prin încheierea nr.134/18.11.2013 pronunţată în dosarul nr. 17490/318/2013 al Judecătoriei Tg-Jiu. În baza art.350 alin.3 lit. b Cod de procedură penală, dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.85/2013 emis de Judecătoria Tg-Jiu, în dosarul nr.15232/318/2013, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză. Dispune anularea tuturor înscrisurilor false, intitulate „contracte de consultanţă şi prestări servicii”. Ia act că părţile civile Perca Florin Laurenţiu, A******* I**** M***** şi B**** D****, au fost despăgubite integral. Admite cererile părţilor civile B***** M******, Spătaru Ion, Codreş Ionel, Munteanu Nicolae, A******* F*****, Munteanu Lucian Alexandru, Şipoteanu Ionuţ şi Răduică Sabin Doru. Obligă inculpata la plata către fiecare dintre aceste părţi civile a contravalorii în lei a sumei de 100 euro. Admite cererile părţilor civile Barbălată Pănescu Constantin, Popa Daniel, Bonculescu Constantin, Mustaţă Gheorghe şi Morjan Gheorghe. Obligă inculpata la plata către fiecare dintre aceste părţi civile a contravalorii în lei a sumei de 50 euro. Admite cererea părţii civile Popa Ilie şi obligă inculpata la plata către aceasta a contravalorii în lei a sumei de 160 euro, cu titlu de despăgubiri. Admite cererea părţii civile Chiajna Minolard şi obligă inculpata la plata către aceasta a contravalorii în lei a sumei de 30 euro, cu titlu de despăgubiri. Admite cererea părţii civile Chiajna Vasile şi obligă inculpata la plata către aceasta a sumei de 400 lei, cu titlu de despăgubiri. Ia act că părţile vătămate Stoian Cornelia, Barbu Constantin, Leancă Vasile, Mărgelu Liviu, Bonculescu Irina, Bonculescu Nicoliţa, Barbu Valter, Picioruş Gheorghe, Picioruş Costinel şi Mărgelu Claudia, nu s-au constituit părţi civile în cauză. În baza art.118 C.penal, dispune confiscarea de la inculpată a contravalorii în lei a sumei de 390 euro. Ia act că inculpata a retras cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Obligă inculpata la 2100 lei cheltuieli judiciare statului. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţa publică din 18.12.2013, la Judecătoria Tg-Jiu.
Hotarare 3054/2013 din 18.12.2013amână pronunţarea la data de 18.12.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.12.2013ACORDA UN NOU TERMEN DE JUDECATĂ ÎN VEDEREA ANGAJĂRII UNUI APĂRĂTOR
Incheiere de sedinta din 03.12.2013disp 134/2013 În baza art.300 1al.1 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatei. În baza art.300 1al.3 rap.la art.160 b C.pr.pen., menţine măsura arestării preventive luată prin încheierea nr.113/08.10.2013 a Judecătoriei Târgu Jiu, pronunţată în dosarul nr.15232/318/2013 al Judecătoriei Tg-Jiu şi prelungită prin încheierea nr. 128/04.11.2013, faţă de inculpată : - T***** A***** - cercetată pentru săvârşirea infr. de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 215 alin. 1, 2, 3 cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 290 cu aplic art. 41 alin. 2 toate cu aplic art. 33 lit. a Cod penal. Termen de fond la data de 03.12.2013 , pentru când se vor cita părţile. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.11.2013, ora 11.30 la Judecătoria Tg-Jiu.
Incheiere masuri preventive faza de judecata 134/2013 din 18.11.2013